Last Updated on iunie 27, 2018 Zilelele acestea a fost semnat contractul privind întocmirea documentaţiei tehnice „SF Reamenajare maluri canal Timiş, zonă verde şi trotuare str. Castanilor”.
,,Ieri am semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru reamenajarea acestei zone. Prin acest proiect încercăm să transformăm Castanilor dintr-o stradă de legătură între două artere de circulaţie importante, Iuliu Maniu şi 15 Noiembrie, într-o alee de promenadă prin reintroducerea în peisajul urban al râului Timiș și transformarea cursului de apă într-un spațiu public care să facă legătura între Filarmonica Brașov şi Aula Universității Transilvania.
Această reorganizare a spaţiului public este menită să redea zona pietonilor şi să limiteze existenţa unor insule de caldură, prin înlocuirea asfaltului cu materiale permeabile, naturale, care prin natura lor nu reţin căldura.
Şi nu în ultimul rând, această stradă poate juca un rol foarte important în delimitarea clară a zonei Centrul Civic de zona Centrului Istoric, modernistă la est de strada Castanilor şi istorică la vest de această stradă. Această delimitare poate să funcționeze ca un motor pentru regenererea fronturilor de pe bulevarde și redefinirea mobilității din Centrul Istoric, cu accentul pus pe circulația pietonilor”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.
Obiectivul principal al lucrării îl reprezintă reintroducerea râului Timiş în peisajul urban braşovean, în primă instanţă pe str. Castanilor şi, ulterior, în alte zone cu potenţial. Această reorganizare a spaţiului public este menită să redea acea zona pietonilor, la o calitate superioară şi pe cât posibil, să limiteze extinderea unor insule de caldură, ce ar putea fi generate în zonă, prin înlocuirea asfaltului cu materiale permeabile, naturale, care prin natura lor nu reţin căldura, informează Primăria Brașov.
Derularea traficului actual şi de perspectivă pe străzile adiacente
În momentul de față circulația auto se desfăşoară pe strada Castanilor cu 4 benzi de circulație, câte 2 pe sens, cu lărgirea la 5 benzi pe sens în capătul dinspre Aula Universităţii Transilvania. Adiacent circulaţiei pe partea de vest există o parcare de 30 locuri. În prima fază a proiectului se dorește modificarea circulației auto astfel încât strada Castanilor să aibă 4 benzi (2 benzi pe sens) şi desfiinţarea locurilor de parcare cu plată, astfel încât să se poata realiza o zonă pietonală lângă cursul de apă.
Soluţiile de studiu
Se propune reamenajarea străzii Castanilor prin reintroducerea unui puternic element al cadrului natural, renaturarea cursului râului Timiș pe o lungime de 165 m și o lățime de 3 m precum și reamenajarea profilului străzii Castanilor.
Pentru reintroducerea râului Timiș în peisajul urban este necesară desființarea unui spațiu verde în suprafaţă de 300 mp care presupune și o operațiune delicată de strămutarea a unui număr de cca 12 copaci, care prin propunere vor fi mutați în aliniament cu castanii existenți, asupra cărora nu se intervine. Din punct de vedere al spațiului construit, pe sit se află stația de măsurare a calității aerului, care face parte din sistemul de monitorizare a calității aerului din municipiul Brașov. Acest obiectiv trebuie mutat și reintrodus în circuit.
Pentru ca zona, odată cu renaturarea cursului de apă, să se poată coagula într-un veritabil spațiu public este necesară reamenajarea parcării de pe strada Castanilor, dând astfel posibilitatea amenajării unei promenade și refacerea suprafeței de spațiu verde afectată de descoperirea canalului Timiș.
Iluminatul public stradal va fi modificat pentru a face față noilor cerințe ale spațiului cu funcțiunea de promenadă pe malul Timișului.
Prin aceste măsuri se dorește redarea către public a unui spațiu urban cu calități reale de spațiu public, precum și reducerea amprentei termice a zonei, prin introducerea unui luciu de apă și înlocuirea carosabilului cu spațiu verde.
Modalităţile de realizare a obiectivului
-Amenajarea cursului canalului Timiș;
-Reorganizarea circulațiilor;
-Înlocuirea iluminatului public stradal;
-Realizarea unui taluz în trepte cu acces spre cursul de apă;
-Integrarea cu amenajările, inclusiv sensul giratoriu, din zona Aulei Universității Transilvania.