Last Updated on iunie 18, 2018 PSD a renunțat la colaborarea cu Banca Mondială pentru construcția autostrăzii Brașov-Comarnic. Măsura a fost criticată dur de parlamentarul USR Catalin Drula. De proiect se va ocupa o Comisie de Prognoza!
“Reactia PSD la scandalul privind autostrada Comarnic-Brasov: nu mai avem nevoie de Banca Mondiala, se ocupa doamna Dancila de proiect prin Comisia Nationala de Prognoza. Ar fi de ras daca n-ar fi pe banii si nervii nostri.
Speriat de reactia publica la enormitatea de a-l pune pe Narcis Neaga a patra oara sa se ocupe de un PPP (Parteneriat Public-Privat – n.red.) pentru aceasta autostrada, ministrul Sova s-a repliat si a anuntat ca de proiect nu se va ocupa Neaga, nu se va ocupa nici macar Ministerul Transporturilor, ci Comisia Nationala de Prognoza din subordinea prim-ministrului. Da, ati citit bine – in Romania mai nou autostrazile se fac la Comisia de Prognoza”, scrie Catalin Drula, deputat USR, potrivit ziare.com.
Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a declarat sambata, la Constanta, ca nu este importanta sursa de finantare intr-un proiect, confirmand renuntarea la intelegerea cu Banca Mondiala pentru tronsonul de autostrada Comarnic-Brasov.
“Simultan dl. Neaga declara presei ca se va apuca de studiile de fezabilitate pentru autostrada, desi spune ca ‘eu n-am primit niciun semn ca m-as ocupa eu’. Si ca sa fie comedia completa, pe seara vine dl. Teodorovici care explica de ce s-a renuntat la derularea proiectului cu Banca Mondiala: ‘Ministerul Transporturilor a gasit o cale mai rapida de a face lucrurile sa se intample pe Comarnic-Brasov’.
Pai ori se ocupa Ministerul Transporturilor, ori Comisia de Prognoza, ori dl. Neaga care n-are semne ca s-ar ocupa? Din pacate realitatea e ca singura sansa de profesionalism pentru aceasta autostrada s-a dus pe Apa Sambetei odata cu renuntarea la acordul cu Banca Mondiala. In loc de asta, proiectul a incaput pe mana clovnilor de mai sus care nu stiu cum sa-si mai paseze responsabilitatea”, mai scrie parlamentarul USR.
Banca Mondiala a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, ca “nu a primit o notificare oficiala din partea Ministerului Transporturilor privind colaborarea pentru autostrada Ploiesti-Brasov”, dupa ce ministrul Lucian Sova anuntase renuntarea la unitatea de proiect administrata impreuna cu Banca Mondiala.