Last Updated on iunie 15, 2018 O intervenție a echipei antiteroriste a avut loc ieri în faţa unei bănci comerciale din centrul municipiului Târgu Mureş, după ce o turistă din Brașov și-a uitat bagajul pe trotuar.
“În urma verificărilor s-a stabilit faptul că valiza respectivă aparţine unei femei de 33 de ani, din judeţul Braşov, care se afla în tranzit, a fost cazată la o unitate hotelieră din Târgu Mureş şi efectiv a uitat ‘coletul’ în faţa băncii.
În momentul în care a ajuns la destinaţie, în Braşov, şi-a dat seama că l-a uitat. În urma verificărilor s-a aflat cui aparţine valiza şi s-a luat legătura cu proprietarul. Valiza a stat în centrul oraşului, pe trotuar, cam 3-4 ore şi nu s-a sesizat niciun cetăţean”, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Emanuela Rugină.
În jurul orei 14,00, în faţa unei bănci comerciale din Piaţa Trandafirilor din Târgu Mureş a fost sesizat faptul că există un troler abandonat, iar la faţa locului s-au deplasat un procuror DIICOT şi specialişti din toate domeniile vizate în astfel de intervenţii, fiind pusă în aplicare procedura standard.
Echipa antiteroristă a investigat coletul cu un robot special, iar circulaţia în zonă a fost parţial restricţionată.