Last Updated on martie 28, 2018 Criinalul din Brașov a fost reținut marți seara și va fi dus în fața judecătorilor pentru un mandat de 30 de zile. El este cercetat pentru omor calificat.
Procurorul care a stat de vorbă cu Florin Mircea Buliga spune că bărbatul nu are nicio urmă de regret. Mai mult, ucigaşul este convins că prin fapta lui şi-a trimis familia într-o lume mai bună. Susţine chiar că a reuşit să comunice telepatic cu soţia şi copiii lui după crimă şi că aceştia i-ar fi transmis că sunt bine.
„Nu am observat să aibă urme de regret, real, asupra a ceea ce a făcut, fiind convins de teoriile lui. Şi-a motivat fapta considerând, fiind convins că în felul acesta a facilitat accesul membrilor familiei sale către o lume mai bună, unde aceştia să fie mai liniştiţi.
Urmează să mai facem investigaţii să vedem care era atmosfera în familie, dacă se certau sau nu se mai înţelegeau. El afirmă că după ce a comis fapta ar fi comunicat telepatic cu ei si i-au transmis ca sunt mai bine”, a declarat Daniel Dancă, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, citat de Mediafax, preluat de Adevarul.
A fost audiat mai bine de opt ore şi a dat şi alte declaraţii ciudate: „Acum familia mea este bine, înainte nu era“, „Viaţa e rea“, „Aşa le-am salvat sufletele“. În timpul audierilor Florin Buliga a mai făcut referire de mai multe ori la „teoria îngerilor“ şi la „expasiunea conştiinţei“.
„Teoria îngerilor“ este o controversă apărută de mai mulţi ani, care contestă cea mai importantă parte a Bibliei.
Reamintim că Florin Mircea Buliga s-a prezentat marţi, 27 martie, la IPJ Braşov, unde a anunţat că şi-a ucis soţia şi cei doi copii. El a fost reţinut pentru 24 de ore. Bărbatul susţine că a fost la o mănăstire, unde a avut o revelaţie religioasă, care l-a condus către cele trei crime, după ce anterior a încercat să se sinucidă.