Brașov: În două şcoli s-au deschis cabinete stomatologice. Pot merge elevi din toate școlile

Last Updated on decembrie 21, 2017 În Școala Gimnazială Nr. 19 din Brașov și șa Colegiul Tehnic Transilvania au fost deschise cabinete stomatologice. Acestea nu sunt destinate exclusiv elevilor de la cele două școli, ci tuturor elevilor brașoveni.

Autorităţile locale au decis ca pe lângă cabinetul stomatologic studenţesc să înfiinţeze, deocamdată, două cabinete stomatologice şcolare. În alegerea celor două cabinete stomatologice şcolare s-a şinut cont de poziţionarea unităţilor de învăţământ, de efectivul de elevi, dar şi de deschiderea manifestată de conducere, informează stiri.rttbrasov.ro

Brașov: În două şcoli s-au deschis cabinete stomatologice. Pot merge elevi din toate școlile 1

„Suntem foarte bucuroşi şi mulţumiţi că sărbătoarea de Crăciun vine cu aşa o veste bună. Ne-am străduit cu toţii pentru a avea acest cabinet stomatologic. Eu ştiu de când eram elevă a şcolii că aici a fost un cabinet stomatologic vechi, dar acum e altceva. Dotarea şi funcţionalitatea lui europeană ne bucură iar cei peste 850 de copii ai noştri şi desigur şi alţi copii vor fi mulţumiţi pentru că educaţia înseamnă sănătate şi este o prioritate pentru noi”, a precizat astăzi Claudia Savu, director la Şcoala Gimnazială Nr. 19.

Cele două cabinete stomatologice vor fi funcţionale imediat după vacanţa de iarnă, atunci când şi medicii stomatologi nou angajaţi îşi vor începe activitatea. De altfel, personalul medical de specialitate este principala problemă cu care se confruntă autorităţile locale.

„Mai avem nevoie de 22 de asistente medicale şi 10 medici pentru a putea asigura prezenţa a cel puţin unui cadru medical în toate unităţile de învăţământ din municipiul Braşov. S-a încercat modificarea cadrului legal, prin oferirea posibilităţii unităţii teritorial administrative de a asigura din fonduri proprii plata cadrelor medicale. Din păcate, mai sunt încă 17 unităţi unde nu intră nicio asistentă medicală”, a menţionat Mariana Topoliceanu, director executiv al DSS Braşov.

În bugetul pe 2018 municipalitatea intenţionează să prindă şi achiziţia a încă două echipamente dentare complete pentru alte două unităţi de învăţământ din oraş.

Advertisements
Previous Story

Accidente Brașov: 3 persoane lovite în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni! Este vânătoare de pietoni pe străzi?

Next Story

(Foto) Accidente Brașov: Ciocniri violente, unul cu deces