Last Updated on decembrie 7, 2017 Miercuri seara s-au aprins luminile de Crăciun în Piața Sfatului în prezența a mii de brașoveni. Bradul arată și în acest an, cel mai frumos din România. Însă cei care vor să-și facă o poză o pot face doar dintr-o parte. Atelajul care vinde vin fiert a fost amplasat chiar lângă Brad, alături de scena nașterii Mântuitorului și de jilțul lui Moș Crăciun.
Potrivit bizbrasov.ro, Pe lângă cele aproape 40 de căsuțe dedicate acestui târg, în Piața Sfatului mai există un spațiu comercial permanent, „atelaj de tip căruță rustică”, cum este denumit oficial în actele Primăriei, care însă și-a pierdut locul central odată cu instalarea celorlalte căsuțe și a bradului.
Cei care dețin spațiul au considerat însă de cuviință că trebuie să își păstreze o poziție cât mai cu vad – după ce zilele trecute au mai încercat și alte locuri din apropierea târgului – și au parcat căruța chiar lângă brad… alături de scena nașterii Mântuitorului și de jilțul lui Moș Crăciun, adăugând atelajului și o reclamă mare pe care scrie cu litere de-o șchioapă „VIN FIERT”.
Acum, căruța va deveni un simbol al Crăciunului pentru orașul de la poalele Tâmpei urmând să apară aproape prin toate pozele celor care vor să imortalizeze bradul împodobit. „Bătălia” pe vin fiert va fi foarte mare, mai ales că vizavi de acest atelaj se află și una dintre căsuțele cu băuturi calde din cadrul Târgului de Crăciun, pentru care comerciantul care a închiriat-o a licitat până la suma de 1.104 lei/zi tocmai pentru a avea garanția că prinde un loc bun.
Vezi aici Video cu Bradul de Crăciun:
Revenim cu detalii!