Last Updated on noiembrie 21, 2017 Preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea a acuzat luni Guvernul, într-o conferință de presă, că ia bani cu japca de la Brașov prin Revoluția Fiscală. Dureros este că ia banii necesari construcției Aeroportului.
„În urma aplicării noilor prevederi ale Codului fiscal va fi un mare dezastru. Sunt sume foarte mari de bani pe care Consiliul Judeţean şi localităţile le vor pierde. Numai Consiliul Judeţean Braşov va înregistra în anul 2018 o scădere a veniturilor cu 18,76%, adică cu 58.531.780 lei (aproximativ 13 milioane de euro) faţă de 2017, când totalul acestora a fost de 311.933.940 lei.
Cu suma pe care o pierdem, în trei ani consecutivi, am fi fost aproape de finalizarea aeroportului”, a declarat Adrian Veştea citat de bzb.ro. Practic, potrivit acestuia, „după calculele noastre, bugetele locale sunt tăiate în medie cu 20%.
Impactul la nivel naţional este de aproximativ 2 miliarde de euro, bani care sunt luaţi cu japca, fiind sacrificate şansele de dezvoltare ale ţării. Sunt crunt lovite localităţile cu un număr mare de angajaţi în mediul privat şi contribuie la prosperitatea localităţilor lor, susţinând proiectele locale prin impozitele pe venit pe care le plătesc. Banii luaţi acum de guvern aparţin, de fapt, comunităţii locale, care în baza lor şi-a planificat investiţii pentru proiecte concrete, menite să crească calitatea vieţii în acele localităţi”.