Last Updated on octombrie 27, 2017 Spitalele private „au norocul” că primesc doar pacienți care pot plăti tratamentele și operațiile. Spitalele de stat „au ghinionul” că sunt obligate să primească toate cazurile dar tratamentele intră în pierderea spitalului. De aici și falimentul spitalelor de stat.
Pe Facebook, medicul Grigorescu Dan a scris: „19.812 euro! Cu atât a ieșit în pierdere Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov pentru că a salvat doi pacienți cu arsuri grave. Paradoxal, în cel mai curat stil românesc, marea performanță se plătește de către cel care ar trebui plătit…
Doi pacienți, M.R. și E.M., au fost externați vindecați după 195 zile de internare care au costat în total 229.518,48 RON (160.671,61 + 68.846,87), adică 49.895 EURO (34.928 + 14.966). Pentru ei, Casa de Asigurări de Sănătate va plăti maximum-ul prevăzut de reglementările în vigoare, respectiv 92.382 RON (adică 1600 RON x 28,8695 pentru fiecare dintre ei).
Exact 20.083 de euro!
De unde și diferența din titlu. Să tot tratezi marii arși în România!
P.S.: Partea cea mai amară este cuprinsă în finalul postării de mai jos din 9 octombrie. Pe care o văd preluată pentru a schimba legea.
Deși nu cred că are cine…”
Pe 9 octombrie, Grigorescu Dan scris: „Până când?„Frați” de suferință (cu arsuri grave, și unul și altul), M.R. și E-M.M. au însumat până azi, 9 octombrie, 159 de zile de stat în spital (107 + 52), în care s-au cheltuit, conform cu decontul electronic, 206.411 RON (149.452 + 56.959). Adică aproape 45.000 de euro (32.490 + 12.380). Și se mai adună, pentru că încă nu sunt de plecat acasă.
„Și ce-i cu asta?”- veți spune unii dintre voi, cititorilor, dacă nu chiar majoritatea voastră. Păi e! Pentru că, în cel mai bun caz, suma maximă ce ar putea fi decontată de CNAS spitalului va fi de 92.382 RON (adică 1600 RON x 28,8695 pentru fiecare dintre ei, indiferent cât s-a cheltuit cu documente în regulă!). Exact 20.083 de euro!
Întreb, și nu pentru prima dată: cum și din ce se acoperă diferența? Adică spitalul public de urgență de stat este lăsat să se „scufunde” sub povara unor astfel de „pierderi asumate”? Cine și le asumă? Pentru că dacă am afla răspunsul, am ști și cine le torpilează orice posibilitate de a oferi servicii din ce în ce mai moderne și mai de calitate… Valoarea acestor pierderi se acoperă, în disperare de cauză, din resursa necesară celorlalte servicii din alte specialități.
Și atunci ne mai mirăm că până și la cele mai simple și accesibile servicii din spitalele de stat de urgență calitatea a ajuns jos, prea jos? Numai bine pentru ca pacientul să fie „împins” de crunta realitate din spitalul de stat spre a-și cheltui micile economii tratându-se în sistemul privat. Dar asta este o altă discuție…
Concluzia cea mai tristă este însă următoarea, pe care v-o expun întrebând retoric: Acum înțelegeți de ce majoritatea spitalelor fug de tratamentul și îngrijirea pacienților cu arsuri grave? Până chiar la a mai ști cum s-o facă.
Sau, mai grav, până la a nu mai avea cu cine!”
