Brașov: Se măresc salariile la RATBV. Vezi cât vor primi șoferii de autobuze:

Last Updated on iulie 28, 2017 Consilierii locali braşoveni vor dezbate un proiect de hotărâre privind majorarea „costului standard pe kilometru” pentru RATBV, în baza căruia se acordă subvenţiile de la bugetul local pentru transportul în comun. Potrivit consilierului local Adrian Oprică (PNL), costul/kilometru va creşte de la 5,10 lei la 6,34 lei, astfel că veniturile operatorului vor creşte, iar salariile unor categorii de angajaţi vor fi majorate.

„În prezent, cel mai mic salariu este de 1.450 de lei brut/lună, adică salariul minim brut pe economie, iar în urma aplicării noului «cost standard», RATBV va dispune de resursele financiare necesare majorării unor salarii. Practic, în urma unor discuţii cu conducerea RATBV, cel mai mic salariu va ajunge la 2.300 de lei brut/lună”, a afirmat Oprică, citat de bizbrasov.ro.

Brașov: Se măresc salariile la RATBV. Vezi cât vor primi șoferii de autobuze: 1

El a mai spus că de aceste majorări va beneficia personalul de exploatare, printre care şoferii şi mecanicii: „Odată cu majorarea salariilor, RATBV va putea angaja mai uşor şoferi. În organigrama societăţi sunt prevăzute 320 de posturi, dar ocupate efectiv sunt 250 – 260”. Alesul a mai spus că majorările salariale ar putea intra în vigoare în cursul acestui an, poate chiar din luna septembrie.

Advertisements
Previous Story

Video Brașov: În Piața Sfatului a fost montată platforma pentru DinnerInTheSky. Iei masa la 40 de metri înălțime

Next Story

Brașov: RECORD! 126 de elevi. Toți absolvenții Școlii Profesionale Kronstadt au primit deja oferte de angajare