Last Updated on martie 24, 2017 PSD vrea să-i ia dreptul președintelui Klaus Iohannis de a mai face referendumuri supărați că le-a fost blocată Ordonanța 13.
Deputatul braşovean Gabriel Andronache (PNL) a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că social democraţii vor să blocheze referendumul anunţat de preşedintele României, Klaus Iohannis.
„Deputatul Eugen Nicolicea a iniţiat o dezbatere publică privind modificarea Legii Referendumului, proiectul fiind pregătit de patru deputaţi ai PSD. Noi nu suntem de acord cu modificarea legii, lucru pe care l-am spus şi în cadrul dezbaterii publice.
Proiectul PSD restrânge dreptul preşedintelui României de a organiza un referendum, încălcându-se astfel prevederile articolului 90 din Constituţia României. Iniţiatorii proiectului stabilesc condiţii care, dacă nu sunt respectate, ar genera nelegalitatea organizării referendumului”, a afirmat Andronache citat de bzb.ro.
Acesta susţine că Principala modificare vizată de social-democraţi este introducerea unei litere suplimentare la art. 2 , alin. 2 din actuala Lege a referendumului, propunerea fiind ca un referendum să nu poată fi organizat dacă problema este de competenţa Parlamentului (adică poate forma obiectul unei iniţiative legislative).
„Dacă această propunere va fi aprobată, preşedintele se va afla în imposibilitatea de a-şi mai exercita dreptul de a convoca referendum, ceea ce este contrar Constituţiei României”, a argumentat parlamentarul. Practic, a mai spus deputatul, în baza noii legi propuse de parlamentarii social-democraţi, „preşedintele va putea organiza referendumul pe «probleme de interes naţional», cum ar putea fi timpul probabil sau ce anotimp urmează, care nu ţin de vreo reglementare ce poate fi aprobată de Parlament.
Este evidentă intenţia PSD de a bloca procedura de referendum declanşată de preşedintele României şi avizată de Parlament”.