Last Updated on martie 31, 2017 Și în acest an sezonul de raliuri din România începe la Brașov cu cu Tess Rally. Este ediția 46 și va avea loc în zilele de 31 martie și 1 aprilie.
Noutatea din 2017 este dată de o a treia competiţie care se va desfăşura în paralel cu Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop şi cel de Rally 2. Tess Rally va reprezenta prima etapă a noului campionat de raliuri pentru vehicule istorice, în cadrul căruia sunt aşteptate cele mai frumoase maşini clasice de competiţii, potrivit raliulbrasovului.ro.
Raliul braşovean constă din 7 probe speciale care însumează 100 km (5 probe / 61,7 km pentru cei înscrişi în Rally 2). Concurenţii se vor încălzi în cadrul shakedownului programat în prima parte a zilei de vineri (31 martie), la Râşnov.
Prima zi de concurs va mai include două probe, urcarea de la Râşnov în Poiana Braşov şi superspaciala din centrul oraşului, Braşov Rally Show. Principala zi a întrecerii se va desfăşura sâmbătă (1 aprilie). Dimineaţa zilei programează coborârea din Poiana Braşov în Râşnov şi urcarea în Predeal pe traseul „Pârâul Rece”.
După o trecere prin parcul de service, echipajele se pregătesc de cel mai important test, proba dublă Babarunca/Cheia, cu o lungime cumulatata de peste 50 km. Învingătorii Tess Rally Braşov 2017 vor fi desemnaţi după ultima specială, coborârea din Poiana Braşov pe „Drumul Poienii”. Această probă va avea statutul de power stage şi va fi urmată imediat de premierea ce va avea loc în Livada Poştei.
Şi în acest an, parcul de service va fi amplasat la Coresi Shopping Resort. Înscrierile pentru Tess Rally Braşov au început în 1 martie şi se vor face până în 24 martie.
Tess Rally Braşov este organizat de Auto Blic cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov şi al Consiliului Local Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Parteneri oficiali ai evenimentului sunt Tess Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, şi Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România. Pro-X şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului. Parteneri: Comprest Braşov, Omniasig, Silnef Security, Selgros Cash&Carry, Pell Collection. Partener tehnic este Cyclon Braşov.
Tess Rally Braşov nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Braşov şi Prahova, R.A.T. Braşov, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.
Găzduit de Coresi Shopping Resort. Parteneri media: Rock FM, Zile şi Nopţi, Autorally.ro.
Vineri, 31 Martie 2017 | |
---|---|
Shakedown Râșnov (DN1E) | 09:00 – 15:00 |
Start Raliu – Parc Service Coresi Shopping Resort | 18:00 |
PS 1 – Râșnov | 18:53 |
Prezentarea echipajelor – Bulevardul Eroilor, Brașov *La startul probei Superspeciale Bra șov Rally Show | 19:34 |
PS 2 – Brașov Rally Show | 19:34 |
Service 45″ – Coresi Shopping Resort | 19:57 |
Sosire Ziua Întâi – Coresi Shopping Resort | 20:46 |
Sâmbătă, 1 Aprilie 2017 | |
---|---|
Start Ziua a doua – Coresi Shopping Resort | 08:00 |
PS 3 – Poiana Brașov – Râșnov | 08:48 |
PS 4 – Râșnov – Pârâul Rece | 09:13 |
Service 30″ – Coresi Shopping Resort | 10:23 |
PS 5 – Babarunca | 11:26 |
Service îndepărtat 10″ – Cheia | 13:42 |
PS 6 – Cheia | 14:02 |
Service 30″ – Coresi Shopping Resort | 15:17 |
PS 7 – Poiana Brașov – Power Stage | 16:45 |
Festivitatea de premiere Power Stage – Livada Poștei Brașov | 17:00 |
Sosire Raliu – Coresi Shopping Resort | 17:25 |
Festivitatea de premiere – Coresi Shopping Resort | 20:00 |