Brașov: Femeie tâlhărită de o tânără de 18 ani cu un spray lacrimogen, la capătul unei stații RAT

Last Updated on ianuarie 17, 2017 O femeie de 48 de ani din Brașov a fost tâlhărită ieri de o tânără de 18 ani după ce a primit în față un spray lacrimogen. Întâmplarea a avut loc în cartierul braşovean Triaj, între benzinăria din cartier şi capătul de linie RAT.

Tânăra i-a dat femeii cu spray iritant lacrimogen în faţă, după care a deposedat-o pe aceasta de mai multe bunuri. Întreaga scenă s-a petrecut duminică, în jurul orei 15:40, sub ochii unui jandarm, informează bzb.ro.

Brașov: Femeie tâlhărită de o tânără de 18 ani cu un spray lacrimogen, la capătul unei stații RAT 1

Chiar dacă se afla în concediu, plutonierul Aurel George Vişan nu a ezitat să fugă după infractoare, să o prindă, să o imobilizeze şi să cheme o echipă mixtă care să o preia pe cea care comisese tâlhăria.

„O persoană de sex feminin a agresat o altă persoană de sex feminin. Agresoarea avea 18 ani, victima avea 48 de ani. Pe strada Hărmanului s-a întâmplat. Jandarmul aflat în timpul liber a văzut toată petrecerea faptei, a luat iniţiativa, a alergat după agresoare, a prins-o, imediat a sunat la 112 şi a chemat o patrulă mixtă poliţie-jandarmerie.

La acest moment agresoarea este reţinută şi cercetările sunt continuate de Poliţia Braşov”, a arătat maior Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov.

Câți ani de pușcărie crezi că va primi având în vedere că nu a furat milioane de euro ca un politician serios din România?

Advertisements
Previous Story

IKEA caută teren la Brașov. Între timp construiește al doilea magazin din România cu un concept diferit față de primul

Next Story

(Foto) Accident Brașov: Alt pieton lovit pe trecere, pe bulevardul Griviței