Brașov: Primăria vinde brazi cu 10 lei. Vezi unde se vând:

Last Updated on decembrie 8, 2016 Primăria Brașov va pune în vânzare și în acest an, prin Regia Locală a Pădurilor, brazi din producţia proprie sau confiscaţi. Noutatea este că nu vor mai fi vânduți simultan în toate pieţele, ci „prin rotaţie”, în fiecare zi reprezentanţii Regiei urmând a merge în câte una dintre ele.

Potrivit directorului Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu (foto), anul acesta, de pe culoarele electrice (zonele de sub liniile de înaltă tensiune, unde nu pot fi lăsaţi arborii să crească foarte mult) vor fi tăiaţi 450 de brazi, iar din pepiniera proprie alţi 150, informează bzb.ro.

bgbgbg

Dintre aceştia, 100 vor fi puşi la dispoziţia unităţilor de învăţământ din municipiu, restul de 500 urmând a fi vânduţi, preţurile fiind cuprinse între 10 şi 50 de lei.

Pe lângă cei 500 de brazi din producţia proprie, regia îi va vinde şi pe cei confiscaţi de la cei care i-au tăiat ilegal din pădurile pe care le administrează, la preţuri cuprinse între 20 şi 30 de lei.

În urma vânzării acestor brăduţi, regia îşi amortiza cheltuielile aferente confiscării şi comercializare, urmând ca profitul să fie virat către bugetul de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Advertisements
Previous Story

(Foto) Accident Brașov: Logan făcut praf pe podul spre Prejmer de o mașină care a intrat pe constrasens. Vezi aici foto:

Next Story

Poiana Brașov: Tarifele Primăriei pentru popice, biliard şi „păcănele” la Centrul de Agrement