Last Updated on noiembrie 16, 2016 Brasovenii care vor călători marți, 22 noiembrie, cu autobuzele de pe linia 17 vor avea parte de o surpriză. Aceștia se pot afla între cele 300 de persoane care vor primi scrisori caligrafice, aşa cum arătau acestea acum câteva zeci de ani.
„Scrisori călătoare” este o iniţiativă socială a „Livrez Dragoste – Atelierul de scrisori”, menită să reamintească publicul larg că lucrurile mărunte sunt cele care fac diferenţa şi că scrisul de mână are viitor, informează bzb.ro
Primele astfel de acţiuni au avut loc în 2013, la metroul bucureştean, continuând apoi în tren, tramvai, City Bus Tour sau la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.
Advertisements