Last Updated on noiembrie 4, 2016 Brașovul, nod de transport feroviar era un proiect mai vechi al politicienilor din Brașov, blocat de Victor Ponta. Acum deputatul Gabriel Andronache (PNL) vrea să salveze acest proiect vital pentru Brașov. În acest sens, a depus un amendament la proiectul de Lege privind strategia de dezvoltare a României, aflat acum în analiză la comisiile de specialitate din Parlament.
„Prin amendamentul depus solicit reintroducerea în strategia naţională de dezvoltare teritorială a intermodalului de marfă de la Feldioara, acesta fiind situat pe magistrala de cale ferată Braşov – Sighişoara, ce face parte dintr-un culoar pan-european de transport feroviar.
Amendamentul a fost depus la Senatul României, care este prima cameră sesizată în cazul acestui act normativ”, a declarat Andronache, citat de bzb.ro.
El a mai spus că speră ca toţi parlamentarii braşoveni, indiferent de culoarea lor politică, să susţină acest amendament.
Pentru realizarea intermodalului de marfă de la Feldioara s-au făcut mai multe demersuri în anii anteriori, solicitându-se introducerea acestuia în Master Planul privind Transporturile şi obţinerea unor fonduri europene pentru implementarea acestui proiect.
Rezultatele nu au apărut, iar în ultimul Master Plan privind Transporturile, aprobat recent printr-o hotărâre de Guvern, Braşovul apare cu intermodalul de marfă din Triaj.