Last Updated on septembrie 28, 2016 Ieri, Camera Deputaților a decis să amâne discutarea Legii Terenului pentru săptămâna viitoare. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, care a pledat şi în faţa senatorilor pentru avizul favorabil al acestui proiect, a adus completări la acest subiect de interes pentru braşoveni.
Astfel, edilul ne-a comunicat că proiectul de lege privind aeroportul Brașov – Ghimbav (referitor la modificarea Legii nr. 297/2015) va fi discutat în comisiile Camerei Deputaților, săptămâna viitoare „din motive care au ținut de circuitul documentelor”, potrivit mytex.ro.
Conform deciziei Biroului Permanent al Camerei Deputaților, comisiile sesizate pentru a formula raport în legătură cu proiectul legislativ au fost Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități, precum și Comisia pentru Agricultură.
Ieri, după cum ne-a transmis sursa citată, la ora desfășurării ședinței Comisiei Juridice, s-a constatat că adresa de sesizare ajunsese numai la aceasta, iar Comisia pentru Agricultură nu fusese sesizată.
Fiind vorba despre un viciu de procedură, s-a procedat la amânarea discutării propunerii legislative, pentru a permite și sesizarea Comisiei pentru Agricultură. Un alt motiv care a susținut amânarea a fost acela de a permite Guvernului României să formuleze și să depună punctul de vedere referitor la proiectul privind aeroportul, așa cum prevede Regulamentul.
„Vom încerca să informăm atât Guvernul, cât și comisiile de specialitate din Camera Deputaților care vor avea puncte de vedere și avize referitor la această lege extrem de necesară pentru brașoveni, în așa fel încât într-un timp cât mai scurt să putem gândi continuarea lucrărilor și finalizarea Aeroportului Internațional de la Ghimbav”, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Discuțiile vor fi reluate săptămâna viitoare.
„S-a amânat pentru o săptămână proiectul Legii Aeroportului, pe motive procedurale. Comisia pentru Agricultură nu a fost încă sesizată de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, deşi ar fi trebuit şi pentru ca Guvernul să depună punct de vedere scris, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor”, a explicat deputatul liberal Gabriel Andronache pentru mytex.ro.