Last Updated on august 24, 2016 Brașovul mai încearcă o investiție de anvergură. După eternul Aeroport, care se construiește mai greu decât o piramidă, politicienii încearcă să construiască un spital regional de … 100 de milioane de euro. Având în vedere că în acest proiect vor fi implicați medici, care sunt de 1.000 de ori mai deștepți decât politicienii locali, sunt ceva șanse să se construiască.
Astăzi, Primăria Brașov și Consiliul Județean au căzut de acord asupra terenului pe care să fie construit viitorul spital: 18 hectare în Bartolomeu.
Pe grupul de Facebook Mediciniştii de Braşov susţin Noul spital al Braşovului medicul Grigorescu Dan a scris: Nu au trecut decât mai puțin de 9 luni de la înființarea Asociației Noul Spital al Brașovului și ideea proiectului are deja un „certificat de naștere”! Căci ce altceva decât un adevărat certificat de naștere este această ordonanță care statuează oficial locația Noului Spital.
Din fericire pentru noi toți, membri sau nu ai ANSB, este poate pentru prima dată în Brașov când societatea civilă este luată în considerare de reprezentanții administrativi și politici ai comunității prin asocierea lor la un proiect care deservește în cel mai înalt grad și în cea mai largă modalitate un interes suveran al tuturor cetățenilor! Acela al ocrotirii sănătății!
Asociația Noul Spital al Brașovului va continua să fie un membru activ în parteneriatul instituțional inițiat în urmă cu ceva timp, fiind onorat de asocierea în eforturi cu Ministerul Sănătății, cu Primăria Brașovului și cu Consiliul Județean Brașov.
Mulțumim, Vlad Voiculescu! Mulțumim, George Scripcaru! Mulțumim, Adrian Veștea!
Vă mulțumim din partea tuturor brașovenilor pentru determinarea și efortul de a transforma în realitate o idee care nu mai avea răbdare să aștepte să se împlinească!
Sunt convins că istoria proiectelor „moarte din fașă” la Brașov din cauza orgoliilor sau luptei politice nu se va mai repeta. ANSB se va lupta ca acest lucru să nu se mai întâmple. Avem și norocul că s-a schimbat paradigma locală. Și configurația conducătorilor comunității…
Până să fie gata spitalul, însă, mai este mult.
Suntem fericiți că drumul a început să fie parcurs. Este încă unul din primii pași făcuți până în prezent. Și mai urmează și alții.
Veniți alături de noi, voi, toți cei ce credeți că puteți pune umărul! Nu vă rămâne decât să vă alăturați acestor eforturi…
Gaudeamus igitur! Să ne bucurăm, deci!