Last Updated on iulie 22, 2016 AJOFM Brașov va organiza în luna septembrie un concurs pentru ocuparea a 34 de posturi de lucrători calificaţi în domeniul hotelier-gastronomic în Germania. Cei care doresc să se angajeze pe aceste joburi au de ales dintre 22 de posturi de ospătar, două de barman, opt de bucătar/commis de cuisine/ bucătar grill şi pentru două posturi de recepţioner.
Locurile de muncă în Germania sunt oferite de Hotel Marriott Frankfurt şi de lanţul de restaurante Block House, informează bzb.ro
Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman şi bucătar/commis de cuisine/bucătar grill sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată şi/sau experienţă în domeniu, precum şi cunoştinţe bune de limba germană şi engleză (nivel A2 – B1).
Pentru posturile de recepţioner, candidaţii trebuie să aibă calificare profesională încheiată şi/sau experienţă în domeniu, să cunoască sistemul de rezervare OPERA şi să aibă cunoştinţe de limba germană şi engleză, nivel C1- C2.
Angajarea se face pe o perioadă de 1 an, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată. Salariul oferit este de 1500 – 2206 euro brut/lună, în funcţie de calificare şi experienţa profesională, pentru posturile de ospătar şi barman, şi de 1500 – 2054 euro brut/lună, în funcţie de calificare şi experienţa profesională, pentru posturile de bucătar/commis de cuisine/ bucătar grill şi recepţioner.
Hotel Marriott Frankfurt asigură cazare şi masă (doar în timpul programului de lucru) contra cost, iar Block House asigură cazare în primele 6 luni şi masă pe toată perioada contractului de muncă (doar în timpul programului de lucru).