Medicii din Brasov acuză: Vel Pitar încearcă să-şi facă imagine pe seama victimelor exploziei

Last Updated on noiembrie 11, 2015 kkkk

Medicii din Brașov se revoltă față de atitudinea companiei Velpitar care dorește să-i transfere pe răniții din explozie în străinătate fără să fie consultați.

„Nu rudele pacienţilor au pus problema transferului acestor două victime din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov în alt serviciu, ci acţionarii Vel Pitar (Şapte Spice)! Acţionarii Vel Pitar (Şapte Spice) au iniţiat începând de duminică, în mod nelegal, demersurile pentru această acţiune, care nu poate fi solicitată decât de rude (luni dimineaţa le-au implicat, în sfârşit, şi pe acestea, după ce s-au lovit de un refuz de a se discuta cu ei – acţionarii – venit din partea conducerii spitalului)”, a scris pe Facebook dr. Dan Grigorescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul Judeţean Braşov, informează bzb.ro.

Acesta a acuzat conducerea firmei braşovene că a încercat să iniţieze transferul, deşi nu nu l-au contactat pentru a se interesa de starea victimelor, în calitate de „om care a avut grijă de cei 5 angajaţi ai lor”, deşi s-a aflat pentru mai bine de 100 de ore în spital, de la petrecerea accidentului.

„Dar ei ştiu ce trebuie făcut! Ei ştiu că trebuie să demonstreze tuturor grija maximă pe care o au faţă de angajaţii aflaţi în suferinţă! În străinătate cu ei! Nu contează că poate sunt într-o situaţie în care transportul le poate fi nefavorabil şi să le agraveze starea! Nuuu, ei au făcut tot posibilul!

Tot ce era omeneşte posibil! Cum să-i lase pe mâna nepricepuţilor ăstora de la Braşov, insignifianţilor ăstora de provinciali? Nu, ăştia nu au nici o valoare! Dar nici măcar pe mâna specialiştilor din Bucureşti? Nuuu, îi trimitem în străinătate! Şi aici vine bomba! Pe banii cui? Ai lor! Aici aţi greşit! Pe banii noştri! Cel puţin parţial. Cum aşa? Simplu: e accident de muncă? E! Şi atunci cine plăteşte?

Casa Naţională de Pensii din fondul special! Cât? Nu ştim, dar poate mai dau şi ăştia de la Vel Pitar (Şapte Spice) o diferenţă”, a mai adăugat dr. Grigorescu.
„De ce să fim de acord cu cheltuirea de bani publici în cazul pacienţilor care pot fi trataţi şi la noi, finanţând spitalele din străinătate (inclusiv prin plata salariilor cadrelor sanitare de acolo, enorme în raport cu ale noastre) cu sume care ar putea fi folositoare şi spitalelor noastre, şi asta exclusiv pentru modernizarea continuă a dotărilor (că de finanţarea suplimentară a salariilor noastre nici nu poate fi vorba!)? De ce n-ar cheltui firmele interesate (ca Vel Pitar în momentul de faţă) diferenţa aceea de tipul: dăm oricât, numai să se facă pacienţii bine!) în susţinerea dotărilor spitalelor publice.

Că dacă tot au pecit-o cu explozia, poate şi-ar mai spăla din păcate dacă ar beneficia de contribuţia lor şi pacienţii viitori! Să cheltuim bani publici numai ca să-şi minimizeze aceste firme răspunderea juridică?”, a întrebat retoric şeful Secţiei de Chirurgie Plastică.

[ads2]

Grigorescu consideră că unitatea sanitară oferă condiţii bune pentru pacienţi, iar arsurile pot fi tratate cu dotările existente la Braşov, cele două victime internate la ATI fiindu-le chiar transplantată piele, în cadrul unei operaţii care a avut loc ieri.

650x488vel pitar151110spitalOPERATIE
AŞA ARATĂ „INCOMPETENŢA”. „În imaginea următoare puteţi vedea, dragi braşoveni, că aţi fi pe mâini bune într-o situaţie asemănătoare. Aşa arată «incompetenţa» noastră de zi cu zi în sala de operaţie, azi, luni, 9 noiembrie, pentru fiecare din cei doi pacienţi arşi aflaţi în terapie intensivă!”, se arată într-un mesaj postat de medicul Dan Grigorescu, pe Facebook.

Previous Story

Un preot din Brasov se roaga zilnic pentru victimele din Colectiv. Canta si el la chitara. Nu heavy metal, ci folk

Next Story

Video Brasov: REVOLTA ! Patronii de localuri ameninţă cu proteste. „ISU te pune să vopseşti o scară şi durează 20-30 de zile numai analiza ei”