Brasov: Vezi aici Video cu nuntasii carora li s-a facut rau la Casa Venus

Last Updated on octombrie 11, 2015 O nuntă care avea loc sâmbătă seara la Casa Venus din Brașov a fost întreruptă brusc atunci când nuntașilor li s-a făcut rău de la mâncare. Oamenii spun că de vină ar fi peștele care a fost servit. Peste 20 de persoane au acuzat stări de rău, de greață și vomă.

Mai multe ambulanţe au fost chemate pentru a acorda îngrijiri medicale şi cei mai mulţi dintre nuntaşi au ajuns la spital. În urma medicilor, au venit imediat în control comisarii de la protecţia consumatorului.

„Oamenii au început să se simtă rău după o ora, două ore. E greu de spus câte persoane au fost afectate. Sunt câteva dube” a declarat unul dintre nuntași.

Casa Venus a recționat pe Facebook, ștergând prima postare în care erau înjurați la greu, cu acest comunicat:
„Stimati clienti,
Avand in vedere cele intamplate in aceasta seara, va anuntam cu cea mai mare transparenta ca vom comunica rezultatelele probelor alimentare.
Pe aceasta cale ne cerem scuze organizatorilor evenimentelor festive, dar si tuturor invitatilor acestora, mentionand ca o astfel de situatie nu s-a mai intamplat niciodata in cadrul Complexului Casa Venus. Precizam faptul ca un procent de 7% din numarul total al invitatilor au avut semnalmentele unei toxinfectii alimentare.
Cu stima si respect. Echipa Casa Venus”.
[ads2]
Vezi aici Video:

Inspectorii au inchis bucataria si au sigilat mancarea, pentru recoltarea de probe biologice.

Previous Story

ALERTA Brasov: Peste 20 de persoane intoxicate la o nunta la Casa Venus. Citeste reactia Casei Venus:

Next Story

Brasov: Nunta si Botez intrerupte de pestele servit la Casa Venus. Vezi cine ar fi vinovatii, in opinia sefului OPC: