Last Updated on august 13, 2015 Duminică, 16 august, de la ora 14.00 Societatea Junilor Dorobanti vă invită la jocul strămoșesc de la Crucea Dreptății.
La Crucea Dreptatii (unde este rezervorul cu apa din Șchei) se poate ajunge cu mașina din Piața Unirii, apoi pe strada Pajiștei.
Jocul de la Crucea Dreptății este una dintre tradițiile păstrate cu sfințenie de junii din Șcheii Brașovului, În săptămânile dinaintea jocului, fetele şi tinerii fac repetiţii la casa vatafului şi stabilesc ordinea perechilor. Înainte la acest joc participau în mod deosebit tinerii şi fetele din zona Pajiştei, Valea Tei, Prund sau zona Junilor Dorobanţi, informează bzb.ro.
Decorarea platoului de la Crucea Dreptăţii unde are loc jocul este sarcina junilor, aceştia aduc din pădure un brad, de șase-şapte metri înălţime pe care-l înfig într-o groapă săpată în pământ în ziua dinaintea jocului. Bradul este decorat cu ghirlande de hârtie colorată confecţionate de către fetele care participă la joc, iar în vârful bradului se prinde un steag tricolor şi un buchet de flori.
Tradiția spune că, duminica dimineața, pe la orele nouă, toate perechile se adună la casa vătafului unde sosesc şi lăutarii. Tineri şi fetele sunt înveşmântaţi în haine de duminică adică pantaloni negri şi cămăşi albe, respectiv fuste negre şi cămăşi albe. La vătaf se organizează o coloană din feciori şi fete care, ţinându-se de braţ, pornesc spre piaţa Prundului. În frunte sunt muzicanţii şi perechile formate din vătaf, armaşi şi stegar.
În jurul orelor zece junii ajung în Prund acompaniaţi de lăutari, acolo se prind în hora şi se aruncă buzduganul. Acest moment din cadrul jocului este menit a promova evenimentul în cadrul comunităţii, ştiut fiind faptul că duminică dimineaţa şcheienii merg la liturghie la Biserica Sf. Nicolae. Fetele prindeau cocarde la reverul trecătorilor, invitându-i astfel să participe la serbare. Feciorii încep a juca şi alte dansuri pe care le cunosc ca brâul sau sârba pană pe la orele unsprezece, după care toţi tinerii pleacă spre Crucea Dreptăţii.
La Crucea Dreptăţii, tineri şi fetele sunt aşteptaţi de rude, prieteni şi vecini chiar pe platoul din faţa crucii unde va avea loc jocul, perechile se prind în hora junilor, după care ies din platou, în ordinea venirii, în sunetele marşului. Perechile merg la casele lor unde tinerele şi junii se schimbă în “hainele româneşti”. Vreme de un ceas durează aşteptarea perechilor care se întorc pe rând în jurul orelor 14.00, junii şi fetele sunt înveşmântaţi în frumoasele haine româneşti din Şchei.
Fiecare pereche este întâmpinată în acordurile marşului şi în sunet de aplauze, apoi înconjoară bradul de trei ori pentru a-şi etala ţinuta după care îşi ia locul lângă celelalte perechi.
Odată terminată defilarea perechilor, vătaful porneşte hora junilor la care participă şi fetele, însă ele nu aruncă buzduganul. Jocul continuă cu alte dansuri ca breaza, ardeleana, braşoveanca, sârba şi brâul . Petrecerea continuă până pe la orele 16.30 ale după-amiezii, când în acordurile marşului fiecare pereche părăseşte platoul în care are loc jocul, în acelaşi mod în care a venit, încercuind bradul de trei ori, în aplauzele mulţimi.
Perechile se întorc pe la orele 17.00 schimbate în haine elegante de banchet sau de bal, băieţii cu pantaloni de stofă negri şi cămăşi albe, iar fetele cu rochii de bal moderne, pe care au prinsă în spate funda de mătase, purtată şi la hainele româneşti. Fiecare pereche înconjoară bradul de trei ori în timp ce rudele şi prieteni îi aplaudă. Această parte a jocului constituie de fapt balul, la care este invitată toată mulţimea prezentă. Adesea se încinge o petrecere care continuă până seara târziu când se lasă întunericul.