Aeroportul Brasov: Doua companii cu experienta din Turcia doresc sa investeasca in constructie si in operare

Last Updated on iunie 26, 2015 Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihail Veştea, şi arhitectul şef al judeţului s-au deplasat recent în Turcia pentru a răspunde invitaţiei lansate de două companii turceşti, interesate de construirea şi operarea aeroportului braşovean.

„Noi am constatat potenţialul celor două firme pe partea de construcţii şi ne-au arătat că în decursul timpului au fost implicate în lucrări din 40 de aeroporturi. Una dintre ele operează un aeroport din Cipru”, a explicat astăzi, liberalul Mihail Veştea, vicepreşedintele forului judeţean.

Companiile apreciază că odată cu realizarea unui astfel de obiectiv, numărul de turişti va creşte. Consiliul Judeţean a demarat procedurile pentru a găsi cea mai bună variantă de realizare a acestor proiecte, anunta rttbrasov.ro

Despre propunerile celor două firme din Turcia a fost informată şi Primăria Braşov, care şi-a exprimat în mai multe rânduri disponibilitatea unei posibile colaborări cu CJ pentru finalizarea aeroportului.

Previous Story

Brasov: Medic condamnat la inchisoare cu EXECUTARE pentru luare de mita

Next Story

Evaluarea Nationala: 3 licee din Brasov in top 10 zona Ardeal