Last Updated on mai 12, 2015 Colegiul Naţional „Unirea“ va fi prima unitate de învăţămînt din Braşov, care va avea lift exterior la una dintre clădirile vechi pe care le deţine.
Primăria Braşov a decis să includă în planul de reparaţii capitale ale corpului A al Colegiului şi amenajarea unui lift exterior. Acesta va putea fi folosit deopotrivă de persoanele cu dizabilităţi şi de ceilalţi elevi sau de profesori. Un lift similar va fi construit şi la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă“. La această şcoală însă, liftul face parte din planul de extindere cu încă un corp de clădire, proiect aflat în prezent în implementare.
Reparaţii capitale la corpul A al Colegiului „Unirea“
Liftul exterior de la Colegiul Naţional „Unirea“ va fi construit la corpul A, în cadrul proiectului pentru reparaţii capitale aflat pe lista de investiţii din acest an a Primăriei Braşov.
Aceste reparaţii capitale înseamnă o investiţie multianuală care se va face în 2015 şi 2016, pe parcursul a 12 luni.
„Mai avem de obţinut un aviz, după care vom depune documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. Sperăm ca la sfîrşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie să putem scoate la licitaţie contractul pentru lucrările de reparaţii capitale la corpul A al Colegiului Naţional «Unirea».
Pentru noi, aceasta este o investiţie foarte importantă, nu doar prin prisma faptului că vorbim despre lucrări absolut necesare la un liceu de elită al Braşovului, ci şi pentru că aceasta este prima unitate de învăţămînt din municipiu la care vom amplasa un lift exterior, pe o clădire deja existentă“, a spus primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, citat de Monitorul Expres.
Investiţie estimată la nouă milioane lei
Reparaţiile capitale la Colegiul Naţional „Unirea“ sînt estimate la aproximativ nouă milioane de lei şi vor dura 12 luni de la data începerii.
În afara montării liftului exterior, lucrările cuprind şi zugrăveli, înlocuirea ferestrelor şi recondiţionarea uşilor, înlocuirea tuturor instalaţiilor (apă, calizare, instalaţii electrice şi de încălzire, telefonie şi internet) şi suplimentarea numărului de grupuri sanitare.
„Ne dorim ca licitaţia să fie atribuită în timp util, astfel încît lucrările din clase să fie executate pe parcursul vacanţelor, iar orele de curs să nu fie afectate foarte tare“, a declarat purtătorul de cuvînt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.