Last Updated on aprilie 27, 2015 Zilele trecute, o americancă a fost jefuită la Braşov. Salvarea americancei a fost un poliţist care era în timpul liber. Poliţistul mergea pe strada Mureşenilor, când a observat, pe o bancă din zona fântânii arteziene din Piaţa Sfatului, două persoane de sex masculin şi una de sex feminin, cunoscute cu activităţi infracţionale pe linia furturilor din buzunare.
“Poliţistul a sesizat apoi cum cei trei, profitând de neatenţia unei persoane de sex feminin, i-au sustras o borsetă, după care au plecat pe strada George Bariţiu“, a povestit cms. şef Liviu Naghi, întreaga păţanie.
Omul legii a plecat în urmărirea celor trei, iar în parcarea amenajată de lângă Maternitatea Braşov, cu ajutorul unui braşovean, i-a reţinut până la sosirea unei patrule de la Secţia 1 Poliţie Braşov, anunta adevarul.ro.
Borseta conţinea suma de 157 dolari americani, mai multe carduri bancare şi documente de identitate,a fost recuperată de poliţişti şi predată victimei. Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, care a dispus cercetarea lor în stare de libertate, sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunii de furt.