Concert la Biserica Neagra, vineri 19 decembrie

Last Updated on decembrie 19, 2014

Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov (Biserica Neagră) continuă manifestările de Crăciun cu cea de-a treia ediţie a concertului „Ascultaţi colindul îngerilor”, anunță mytex.ro

biserica

Evenimentul va reuni peste 180 de elevi într-un ansamblu vocal-instrumental care va chema pe fiecare dintre ascultători, prin intermediul colindelor de Crăciun, la o relaţie personală cu Fiul lui Dumnezeu născut în ieslea din Betleem.  Biserica Neagră va fi gazda acestui program pregătit de copii astăzi de la ora 18.00.

Concertul de la Biserica Neagră reprezintă rezultatul proiectului educaţional-muzical derulat de Fundaţia Forum ARTE şi Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov, care include elevi de la Liceul Teoretic „Johannes Honterus”, Colegiul „Emil Racoviţă”, Colegiul „Grigore Antipa”, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, Liceul de Arte „Plugor Sándor” (Sfântu Gheorghe) şi din Ansamblul Canzonetta. Prin acest proiect, copiii au avut ocazia să cunoască tradiţia colindului din diferite zone ale lumii.

Previous Story

Rasnovul va organiza o noua Cupa Mondiala la sarituri cu schiurile pentru fete

Next Story

Haide la schi! In Poiana Brasov sunt deschise toate partiile din partea superioara a Postavarului!