Festivalul studentilor pentru comunitatea brasoveana. Etnovember, festivalul Brasovului

Last Updated on noiembrie 13, 2014

Ca în fiecare an, la mijlocul lui noiembrie, braşovenii şi turiştii sînt invitaţi la de-acum tradiţionalul festival Etnovember, ajuns în acest an la ediţia cu numărul XVI.

Evenimentul se desfăşoară în acest week-end, timp de trei zile, începînd din 15 noiembrie.

La fel ca în anii trecuţi, organizatorii propun şi la această ediţie, o zi dedicată expoziţiilor de artă, arhitectură, grafică şi design, o zi culturală cu work-shop-uri şi concerte la Bastionul Ţesătorilor şi o zi pentru teatru şi muzică clasică.

„Acesta este un festival organizat de studenţii Universităţii «Transilvania», fără a fi neapărat un festival studenţesc. Este un eveniment oferit comunităţii braşovene“, a explicat Marina Cionca, directorul Mediatecii „Norbert Detaeye“.

„Acesta este unul dintre primele proiecte culturale pe care le-a susţinut Primăria municipiului Braşov şi ne bucurăm că avem ocazia de a fi parteneri, în continuare, pentru Universitatea «Transilvania» şi Mediatecă, finanţînd cu 24.000 de lei, prin ghidul de finanţare, acest eveniment. Îi încurajăm, ca de fiecare dată, pe studenţii de la Braşov, să creeze un eveniment pe care să îl ofere atît colegilor lor, cît şi comunităţii“, a declarat viceprimarul Adina Durbacă. La fel ca în anii anteriori, evenimentul marchează şi aniversarea mediatecii Universităţii „Transilvania“ care anul acesta împlineşte 23 de ani de la înfiinţare.

ernovember

17 expoziţii de arhitectură, grafică, design şi fotografie

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sîmbătă, 15 noiembrie, de la ora 13.00 la Aula Universităţii „Transilvania“, cînd prorectorul Liliana Rogozea şi primarul oraşului, George Scripcaru, vor declara deschisă manifestarea studenţească. Imediat după vor fi prezentate expoziţiile de arhitectură, grafică, design şi fotografie pregătite pentru această ediţie de Etnovember.

„Avem 17 expoziţii în prima zi, o seară de film la Librăria Okian şi un concert de folk american“, a anunţat Marina Cionca.

Dintre cele 17 expoziţii, organizatorii recomandă „Working with a Village“, un proiect european despre spaţii identitare şi concepte pentru o comunitate din Transilvania, condus de dr. Alin Olărescu, „Arhitectură, spaţiu şi tradiţie“, un proiect al arh. Şerban Sturdza, şeful Ordinului Arhitecţilor din România – filiala Bucureşti, şi „Modern Classics“, expoziţia anuală de design din cadrul Etnovember.

Tot sîmbătă va fi lansată şi cartea „Repere ale designului secolului XX“, semnată de Marina Cionca, iar pentru cei mici, la Aulă va avea loc un „workshop de desen cu copii şi veveriţe“, avînd în vedere că mascota din acest an a festivalului este veveriţa Coco.

Evenimentul de la Aulă va fi încheiat cu un concert al trupei Chitaritmica coordonat de Corneliu Voiculescu de la Facultatea de Muzică.

Duminică, Etnovember se mută la Bastionul Ţesătorilor

Duminică, în cea mai importantă zi a festivalului, evenimentele din cadrul Etnovember se vor muta la Bastionul Ţesătorilor.

De la ora 13.00, heralzi, cavaleri, domniţe şi artizani îşi vor instala tabăra la Tîrgul medieval şi-i vor îmbia pe vizitatori cu covrigi, mici, vin fiert şi alte bunătăţi. Copiii se vor putea distra jucîndu-se cu ponei şi căpriţe de poveste.

În cadrul tîrgului se va organiza un concurs de desen pentru copii, se vor încinge dansuri tradiţionale greceşti, germane, maghiare şi româneşti. Deschiderea festivă va fi oficiată de Nicolae Pepene, directorul Muzeului de Istorie Braşov.

Pe înserate, de la ora 17.00, Cortegiul Medieval cu torţe va coborî din Bastionul Ţesătorilor pe Strada Castelului – Strada Sforii – Piaţa Sfatului, unde, de la ora 17.30, va începe un spectacol incendiar „Show Fire Ball“ cu trupa Hypnosis. (sursa: mytex.ro)

Ultima zi, pentru teatru şi muzică clasică

Ultima zi de Etnovember va fi dedicată poeziei şi muzicii clasice.

De la ora 15.00, Facultatea de Litere va găzdui ediţia a 13-a a „Non stop poetic“, In Memoriam Andrei Bodiu, eveniment moderat de decanul Facultăţii de Litere, Adrian Lăcătuş.

De la ora 17.30, melomanii sînt invitaţi în Sala din Pod a Casei Baiulescu la un concert de muzică clasică de vioară, violoncel şi violă cu Cvartetul Nyari din Budapesta.

După concert, cu începere de la ora 19.00, Trupa De Aici va prezenta spectacolul cu piesa „Picnic nocturn pe o gramatică veche“, adaptare după Laurenţiu Budău, cu Beatrice Biro şi Vlad Banu, în regia lui Florin Tronaru. Festivalul se va încheia la Centrul Cultural Reduta, unde, de la ora 20.00, va avea loc spectacolul cu piesa în limba germană „Orpheus und Eurydike Reloaded“, în regia lui Carmen Elisabeth Puchianu.

Previous Story

Branul vrea sa devina statiune de interes national

Next Story

Prin Brasov. Panoramicul cu un pic de zapada. Anul trecut :)