Județul Brașov ar putea trece printr-o reorganizare administrativă amplă dacă va fi aplicat unul dintre scenariile analizate în prezent la nivel politic, care prevede comasarea comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori și reevaluarea orașelor cu sub 10.000 de rezidenți. Într-un asemenea scenariu, peste 20 de comune brașovene și patru orașe – Ghimbav, Victoria, Rupea și Predeal – ar putea fi afectate. Vorbim de reorganizarea administrativă nu de dispariția localităților. Milioane de lei ar fi economiste anual dacă nu s-ar mai plăti degeaba primarii și angajații din primăriile mici.
Potrivit Biz Brașov, scenariul pornește de la declarațiile lui Dragoș Benea, vicepreședinte PSD și coordonator al grupului de lucru privind reforma administrativ-teritorială. Acesta a anunțat că partidul lucrează la mai multe variante și că una dintre ele ia în calcul comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori, precum și reorganizarea orașelor care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori.
În județul Brașov, aplicarea strictă a acestor praguri ar lovi în special Țara Făgărașului și zona Rupea. În vestul județului, comune precum Sâmbăta de Sus, Șinca Nouă, Lisa, Cincu, Beclean, Drăguș, Ucea, Viștea, Hârseni, Părău și Șoarș au sub 3.000 de locuitori și ar putea intra într-un proces de comasare.
În nordul județului, aceeași situație este valabilă pentru Bunești, Homorod, Cața, Jibert, Ungra, Augustin, Ormeniș și Ticușu. Rupea, care are sub 10.000 de locuitori, ar putea pierde statutul de oraș sau ar putea încerca să-l păstreze prin extinderea teritorială și integrarea unor localități din jur.
Și în sud-vestul județului apar schimbări importante în această simulare. Predealul, cu mai puțin de 4.500 de locuitori potrivit datelor ultimului recensământ, ar intra în categoria orașelor care nu mai îndeplinesc pragul demografic, iar Fundata, cea mai mică comună din județ ca populație, ar putea fi alipită unei unități administrative mai mari din zona Bran–Moieciu.
În sens invers, Sânpetru și Tărlungeni, ambele cu peste 14.000 de locuitori, ar putea fi candidate pentru trecerea de la statutul de comună la cel de oraș, dacă viitoarea reformă va păstra criteriul demografic drept reper important.
Ţara Făgăraşului (Vestul Judeţului)
Zona Făgăraşului se confruntă cu o fărâmiţare administrativă severă, majoritatea comunelor având sub 3.000 de locuitori, fostul pol industrial Victoria scăzând sub pragul urban.
Noul scenariu al reorganizării ar însemna:
– Municipiul Făgăraş (35.443 loc.) rămâne polul central al regiunii;
– Oraş retrogradat: Victoria (7.847 loc.) devine comună şi va trebui să absoarbă localităţile rurale din jur pentru a funcţiona ca un centru micro-regional.
– Comune mici care dispar şi se comasează (sub 3.000 loc.): Sâmbăta de Sus (1.586 loc.), Şinca Nouă (1.583 loc.), Lisa (1.875 loc.), Cincu (1.950 loc.), Beclean (1.970 loc.), Drăguş (1.055 loc.), Ucea (2.364 loc.), Viştea (2.288 loc.), Hârseni (2.347 loc.), Părău (2.224 loc.), Şoarş (2.148 loc.).
Zona Rupea – Homorod – Caţa (Nordul Judeţului)
Această micro-regiune este caracterizată de sate întinse, dar slab populate.
Rupea (5.716 loc.) îşi pierde statutul de oraş şi devine comună-centru pentru întreaga micro-regiune, iar Hoghizul (5.220 de locuitori) ar rămâne singura comună independentă din zonă.
Ar urma să dispară comunele Buneşti (2.960 loc.), Homorod (2.688 loc.), Caţa (2.709 loc.), Jibert (2.758 loc.), Ungra (2.416 loc.), Augustin (2.399 loc.), Ormeniş (2.124 loc.), Ticuşu (1.085 loc.), care fie se vor uni, fie se vor alipi oraşului Rupea sua comunei Hoghiz.
Zona Rupea va funcţiona cel mai probabil ca o singură mare entitate rurală unificată în jurul fostului oraş Rupea şi a comunei Hoghiz, absorbind toate satele din jur. Rupea ar putea rămâne oraş, ca şi în cazul Victoriei, doar dacă va îngloba satele din jur.
