(Video) Brașovul pregătește două noi legături rutiere spre Sânpetru: Narciselor intră în execuție, Aleea cu Plopi este în faza documentațiilor

Primăria Brașov pregătește două noi legături rutiere între municipiu și comuna Sânpetru, prin strada Narciselor și Aleea cu Plopi, într-o zonă în care dezvoltarea rezidențială a crescut mai repede decât infrastructura rutieră. Primarul George Scripcaru a anunțat că pentru strada Narciselor există deja contractul de proiectare și execuție semnat, iar pentru prelungirea Aleii cu Plopi sunt în lucru documentațiile tehnice.

(Video) Brașovul pregătește două noi legături rutiere spre Sânpetru: Narciselor intră în execuție, Aleea cu Plopi este în faza documentațiilor 1

Proiectul străzii Narciselor este cel mai avansat. Contractul de lucrări a fost semnat cu compania Geiger, după o procedură de achiziție întârziată de contestații. Potrivit informațiilor publicate anterior de BizBrașov, valoarea contractului este de 110,3 milioane de lei fără TVA, iar următorul pas este emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Noua arteră ar urma să ofere o alternativă la rutele actuale dintre Brașov și Sânpetru și să reducă presiunea asupra drumurilor înguste folosite zilnic de navetiști. Proiectul va fi realizat, într-o primă etapă, cu câte o bandă de circulație pe sens, cu posibilitatea extinderii ulterioare.

A doua conexiune avută în vedere este prelungirea Aleii cu Plopi până la strada Vasile Goldiș. Municipalitatea a început pregătirea documentațiilor tehnice pentru această arteră, estimată la aproape doi kilometri. Proiectul este încă într-o etapă preliminară și nu există, deocamdată, un termen anunțat pentru începerea execuției.

George Scripcaru: „Sânpetru a crescut repede. Drumurile spre Brașov, ceva mai încet. 🙂
Pregătim două noi legături rutiere, prin strada Narciselor și Aleea cu Plopi. Pentru prima avem deja contractul de proiectare și execuție semnat, iar pentru a doua lucrăm la documentațiile tehnice.
Mi-aș dori ca oamenii să poată alege pe unde circulă, în loc să stea cu blocați pe un drum îngust”

Previous Story

(Video) Imagini de la demolarea blocului explodat în Rahova. A rămas cu 4 etaje din 8. Ultima bucată instabilă a fost demolată

Next Story

Comprest angajează șoferi pentru deszăpezirea Brașovului. Ce salarii și beneficii oferă compania