Brașov. Un rinichi gigant de 6 kilograme și 37 de centimetri, îndepărtat unui pacient de 37 de ani la spitalul Sf. Constantin. Transplantul a fost coordonat de medicul Bogdan Moldovan  cu robotul Da Vinci

Centrul de Transplant Renal „Gilles Mentha” al Spitalului Sf. Constantin din Brașov a ajuns la transplantul renal cu numărul 51, după o săptămână în care echipa coordonată de dr. Bogdan Moldovan a realizat patru transplanturi cu componentă robotică. Cel mai recent caz a fost al unui pacient de 37 de ani cu boală polichistică renală în stadiul 5 și un rinichi stâng gigant, de aproximativ 37 de centimetri și 6 kilograme.

Brașov. Un rinichi gigant de 6 kilograme și 37 de centimetri, îndepărtat unui pacient de 37 de ani la spitalul Sf. Constantin. Transplantul a fost coordonat de medicul Bogdan Moldovan  cu robotul Da Vinci 1

Potrivit medicului Bogdan Moldovan, intervenția a presupus mai întâi nefrectomia prin abord deschis, urmată de conversia la tehnica DaVinci pentru implantarea rinichiului. Echipa medicală a inclus specialiști în chirurgie, anestezie, nefrologie și imagistică, între care prof. dr. Angelo Territo, dr. Radu Pisica, dr. Felix Fărcaș și dr. Mihaela Verzan.

Medicul a anunțat că evoluția imediată a pacientului a fost favorabilă, cu apariția diurezei încă din timpul operației. Acesta este un indicator clinic important în perioada imediat postoperatorie, însă evoluția pe termen mai lung depinde de monitorizarea funcției grefei și de răspunsul pacientului la tratament.

Bogdan Moldovan: „Astăzi transplantul renal cu nr 51 al Asociația Pacienților Centrului de Transplant Renal „Sf. Constantin”, am 4 lea robotic din aceasta săptămâna, al 8-lea din 2026.
Pacient de 37 de ani cu o boală polichistica renala stadiul 5, rinichi unic chirurgical stang gigant de 37 cm si 6 kg.
S-a practicat nefrectomie prin abord deschis urmat de conversia la tehnica DaVinci pentru implantare.

Prelevare:
Anestezie: Dr. Stoica, As. Crețu
Echipa chirurgicală: Prelevare Dr. Angelo Territo, Dr. Cealan, Dr. Perciuleac, Dr. Gavrilita, As. Andras, subsemnatul.
Back-table: Dr. Angelo Territo, Dr. Farcaș, As. Melinte, subsemnatul.
Implantare:
Anestezie: Dr. Crișan, As. Șerban
Echipa chirurgicală: Dr. Pisica, Dr. Angelo Territo, As. Neacșu, As. Cotoara, subsemnatul.
Nefrolog: Dr. Verzan
Eco-doppler: Dr. Lupu
Evoluție favorabilă cu diureza pe masa de operație.
Mulțumim colegilor pentru efortul supraomenesc din această săptămâna si dorim recuperare rapida celor 4 cupluri”.

Brașov. Un rinichi gigant de 6 kilograme și 37 de centimetri, îndepărtat unui pacient de 37 de ani la spitalul Sf. Constantin. Transplantul a fost coordonat de medicul Bogdan Moldovan  cu robotul Da Vinci 2

Cu doar o zi înainte, Spitalul Sf. Constantin anunțase oficial atingerea pragului de 50 de transplanturi renale realizate în cadrul programului de la Brașov. Unitatea medicală subliniază că programul s-a dezvoltat în colaborare cu prof. dr. Angelo Territo, specialist în urologie și transplant renal la Fundació Puigvert din Barcelona.

Potrivit spitalului, chirurgia robotică poate reduce, în anumite cazuri atent selectate, riscul unor complicații, durata spitalizării și durerea postoperatorie. Aceste posibile beneficii depind însă de tipul intervenției, experiența echipei și profilul pacientului și nu înseamnă că abordarea robotică este indicată automat în toate cazurile de transplant.

Spitalul Sf. Constantin: „💚 50 de transplanturi renale. Un nou reper pentru Spitalul Sf. Constantin din Brașov!
👏🏻 Astăzi, echipa Centrului de Transplant Renal Gilles Mentha, coordonată de Dr. Bogdan Moldovan, a realizat cel de-al 50-lea transplant renal, marcând o etapă importantă în dezvoltarea programului nostru.

👨🏻‍⚕️ Alături de echipa noastră s-a aflat Prof. Dr. Angelo Territo, specialist cu experiență internațională în urologie și transplant renal, Profesor Clinic Asociat de Urologie la Universitatea Autònoma din Barcelona și membru al Unității de Uro-Oncologie și Transplant Renal din cadrul Fundació Puigvert- Spania, partener în dezvoltarea acestui program medical complex.

❗ „Chirurgia robotică poate reduce riscul anumitor complicații, durata spitalizării postoperatorii și durerea resimțită de pacient”, a subliniat Prof. Dr. Angelo Territo, evidențiind totodată importanța unei echipe medicale bine coordonate.
✅ Pentru noi, fiecare transplant înseamnă mai mult decât o intervenție chirurgicală. Înseamnă colaborare, responsabilitate și șansa unui nou început pentru un pacient și familia sa.

🙏 Mulțumim întregii echipe medicale, personalului de suport și tuturor celor care contribuie la dezvoltarea programului de transplant renal al Spitalului Sf. Constantin.

👩🏻‍⚕️👨🏻‍⚕️ Echipa medicală:
🔸 Echipa chirurgicală: Dr. Bogdan Moldovan, Dr. Angelo Territo, Dr. Radu Pisica, Dr. Ion Perciuleac, Dr. Denis Darabanschi, Dr. Alexandru Cealan, As. Angela Cotoară, As. Ioana Neacșu, As. Flavia Andraș, As. Delia Melinte.
🔸Anestezie: Dr. Vlad Untaru, Dr. Doly Stoica, Dr. Mihaela Baciu, As. Valentin Petrescu, As. Ionela Crețu, As. Diana Șerban, As. Raluca Zaharia.
🔸 Back-table: Dr. Felix Fărcaș, Dr. Angelo Territo, Dr. Bogdan Moldovan, As. Miruna Rășină.
🔸Nefrolog: Dr. Mihaela Verzan.
🔸Eco-doppler: Dr. Dragoș Lupu.
🔸Asistent Coodronator: Mariana Mihai”.

Previous Story

(Foto) Un BMW s-a rupt în două după impactul cu un stâlp. Șoferul de 25 de ani a murit, prins între fiarele mașinii

Next Story

2.300 de euro/mp pentru un apartament în Brașov. Cât mai costă un apartament cu Tâmpa la geam