Poliția Locală Brașov a transmis precizări după apariția în spațiul public a imaginilor în care o femeie a căzut pe carosabil pe strada Mureșenilor, într-o zonă în care se monta o schelă pe trotuar. Potrivit instituției, muncitorii care efectuau lucrările dețineau autorizația necesară, iar incidentul s-a produs în timpul montării primului rând al schelei.
Poliția Locală spune că, imediat după semnalarea situației, o echipă a fost trimisă la fața locului pentru a verifica modul de desfășurare a lucrărilor și respectarea condițiilor legale. În urma controlului, agenții au constatat că lucrările erau autorizate.
Potrivit explicațiilor oficiale, în momentul surprins în imagini două persoane au coborât de pe trotuar pe partea carosabilă pentru a ocoli zona în care se lucra. Una dintre ele s-a împiedicat și a căzut. Instituția precizează că, după montarea schelei, a fost amenajat un tunel de trecere pentru pietoni, astfel încât circulația să se poată desfășura pe trotuar.
Politia Locala Brasov: „Referitor la imaginile apărute în spațiul public privind incidentul produs ieri pe strada Mureșenilor, în zona în care se monta o schelă pe trotuar, Poliția Locală Brașov face următoarele precizări:
Imediat după semnalarea situației, o echipă a Poliției Locale Brașov a fost trimisă la fața locului pentru a verifica modul în care se desfășurau lucrările și dacă acestea respectau condițiile legale.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că muncitorii care efectuau lucrările dețineau autorizația necesară.
Incidentul surprins în imaginile distribuite în spațiul public s-a produs în timpul montării primului rând al schelei. În acel moment, două persoane care traversau zona au coborât de pe trotuar pe partea carosabilă pentru a ocoli locul în care se efectuau lucrările, iar una dintre acestea s-a împiedicat și a căzut.
După montarea schelei a fost amenajat tunelul de trecere pentru pietoni, astfel încât circulația să se poată desfășura pe trotuar.
Facem, totodată, un apel către toți participanții la trafic ca atunci când întâlnesc zone în care se execută lucrări și circulația pietonală este temporar îngreunată, să evite traversarea prin zona de lucru și să aleagă, acolo unde este posibil, un traseu alternativ sigur, inclusiv trotuarul de pe partea opusă a străzii.
Siguranța pietonilor trebuie să rămână prioritară, iar în zonele în care se desfășoară lucrări este important ca indicațiile și delimitările existente să fie respectate”
