Doi copii, în vârstă de 10 și 11 ani, și un bărbat de 38 de ani au murit înecați în râul Mureș, în două incidente produse la mică distanță unul de celălalt. Echipajele de salvare interveniseră inițial pentru recuperarea pescarului venit din județul Cluj, iar la scurt timp au fost chemate pentru cei doi minori dispăruți în apă, potrivit Știrile ProTV.
Copiii, o fată de 10 ani și un băiat de 11 ani, erau verișori și au intrat în râul Mureș în zona localității Cipău, din județul Mureș. Din relatările familiei rezultă că fata ar fi intrat prima în apă și nu a mai reușit să ajungă la mal, iar băiatul ar fi încercat să o ajute. Niciunul dintre cei doi nu știa să înoate, conform declarațiilor prezentate de sursa citată.
Bunicul copilului: „Fetița s-a băgat în apă și băiețelul a sărit după ea să salveze, eu altceva nu știu nimica decât atâta. Copiii nu știu nici unul să înoate.”
„Copila s-a băgat în apă şi a văzut copilul că nu mai iese şi a mers după ea să o salveze. Şi nu a mai apucat să o salveze, că s-a înecat şi el, şi ea, amândoi”, a declarat tatăl fetiţei, conform Observator.
Căutările au fost desfășurate în condiții dificile, din cauza curentului puternic, a vizibilității reduse și a bolovanilor de pe fundul apei. Scafandrii de la ISU Bistrița, aflați deja în zonă după o altă misiune, au găsit copiii într-un interval de aproximativ 13 minute. Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă nu au mai putut salva victimele.
Polițiștii din Mureș au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Identitatea minorilor nu a fost făcută publică.
Înaintea acestei intervenții, salvatorii căutaseră în același râu un bărbat de 38 de ani, venit din județul Cluj la pescuit. Potrivit martorilor citați, acesta ar fi intrat în apă pentru a se răcori și nu a mai reușit să revină la mal. Trupul său a fost găsit după aproximativ opt ore de căutări.
Cunoștință: „A intrat în apă, a înotat până în partea ailaltă și când s-a întors înapoi, la mijloc s-a pierdut. Foarte bun înotător, vârtejul l-a tras.”
Cunoștință: „Noi am fost, am lucrat ieri aici și când am plecat au rămas ei la pescuit. A intrat să facă baie, ziceau băieții.”
Cunoștință: „N-am știut numai aseară târziu că o venit la pești și azi dimineață ne-au anunțat.”
Bărbatul a fost găsit fără viață, la 8 ore de la dispariție.
Reprezentanții ISU au precizat că în zona respectivă apa are o adâncime considerabilă și o viteză ridicată. În cazul bărbatului, medicii legiști urmează să stabilească prin necropsie cauza exactă a decesului, iar polițiștii continuă ancheta.
(Video de la min 6:30)
