Un mistreț a fost împușcat pe strada Jepilor, în cartierul Răcădău, iar o vulpe a fost extrasă de pe o altă stradă din Brașov, în urma unor intervenții desfășurate în seara de 21 iulie 2026. O a doua vulpe a fost capturată și relocată într-o zonă împădurită.
Acțiunile au fost realizate de Regia Publică a Pădurilor Kronstadt, gestionar al fondului cinegetic, după sesizări primite de la cetățeni. Autoritățile au intervenit asupra animalelor considerate problematice, pe fondul aparițiilor tot mai frecvente ale mistreților și vulpilor în zone locuite ale municipiului, scrie Biz Brașov.
În cazul mistreților, cota de vânătoare pentru actualul sezon a fost transmisă recent de Ministerul Mediului, după o întârziere similară celei înregistrate pentru vulpi. În lipsa cotelor aprobate, gestionarul fondului cinegetic nu putea efectua legal acțiuni de extragere.
Conform cotelor stabilite pentru acest an, în fondul cinegetic administrat de Regia Kronstadt pot fi extrași zece mistreți și 11 vulpi. Intervențiile urmează să fie realizate în funcție de sesizările primite și de situațiile constatate în teren.
Prezența animalelor sălbatice în cartiere poate reprezenta un risc atât pentru oameni, cât și pentru animalele de companie. Locuitorii sunt sfătuiți să evite apropierea sau hrănirea acestora și să anunțe autoritățile atunci când observă exemplare în zone intens circulate.
