Traficul pe DN 1 a fost blocat joi seară în Bușteni, după ce un șofer de TIR nu ar fi oprit la semnalele polițiștilor, iar autocamionul a acroșat o autospecială. Incidentul a afectat circulația pe una dintre principalele rute dintre Brașov și Ploiești, înainte ca traficul să fie reluat în condiții normale.
Polițiștii prahoveni au intervenit după ce administratorul firmei de transport a anunțat că șoferul și-ar fi schimbat nejustificat traseul și ar fi avut un comportament neobișnuit. Echipajele au făcut semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul auto ar fi continuat deplasarea pe direcția Brașov–Ploiești, anunță Digi 24.
”Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au intervenit pentru gestionarea unei situaţii operative produse pe Drumul Naţional 1, în zona oraşului Buşteni. Sesizarea a fost făcută de administratorul unei societăţi comerciale de transport, care a informat poliţiştii că un angajat, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, şi-ar fi modificat nejustificat traseul şi ar manifesta un comportament neobişnuit.
Echipajele de poliţie au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat şi a continuat deplasarea pe direcţia Braşov-Ploieşti. Ulterior, acesta a oprit în zona unui centru comercial din oraşul Buşteni, iar în momentul în care poliţiştii au încercat să îl determine să coboare din autovehicul, ar fi pus în mişcare ansamblul de vehicule şi ar fi acroşat uşor o autospecială de poliţie”, informează Poliţia Prahova, conform Stirile ProTV.
Bărbatul s-a baricadat apoi în cabină și ar fi amenințat că își provoacă singur rău. La fața locului au fost mobilizate forțe speciale ale Poliției și Jandarmeriei, precum și un negociator, iar intervenția s-a încheiat cu scoaterea șoferului din autocamion în siguranță și preluarea acestuia în custodia polițiștilor.
Poliția continuă verificările pentru a stabili toate împrejurările incidentului și motivele comportamentului conducătorului auto. Pe durata intervenției, circulația rutieră a fost oprită timp de zeci de minute, provocând blocaje pe DN 1.
