Polițiștii rutieri au desfășurat o amplă acțiune pe drumurile din județul Brașov, în urma căreia au constatat peste 250 de abateri comise de pietoni, bicicliști și conducători de trotinete electrice.
Controalele au avut loc marți, 7 iulie, în zonele în care există un risc ridicat de producere a accidentelor. Acțiunea a urmărit prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați participanții vulnerabili la trafic.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor. Aproximativ 100 de pietoni au fost amendați pentru nerespectarea regulilor de circulație, iar alte 23 de sancțiuni au fost primite de utilizatorii trotinetelor electrice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, abaterile constatate au avut un grad ridicat de pericol, persoanele sancționate expunându-se riscului de a fi implicate în accidente rutiere, scrie Biz Brașov.
Polițiștii atrag din nou atenția pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete asupra necesității respectării regulilor de circulație, în special în zonele aglomerate și pe sectoarele de drum cu trafic intens.
„Pentru că obiectivul de referință al Poliției Brașov este asigurarea unui climat optim de siguranță, polițiștii vor desfășura astfel de activități constant, astfel încât încălcările rutiere ce reprezintă un risc pentru siguranța participanților să fie constatate și sancționate în mod corespunzător”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
