Gabriela Cristea și Tavi Clonda au ales Brașovul pentru o escapadă în doi, după ce au participat la o gală unde au primit un premiu dedicat familiei și comunității. Cei doi au transformat vizita într-un moment de respiro, cu cină romantică și timp petrecut departe de ritmul agitat din București.
Brașovul a fost, încă o dată, destinația aleasă de vedete pentru câteva zile de liniște la munte. Gabriela Cristea și Tavi Clonda au ajuns în oraș cu ocazia unei gale, unde au fost premiați pentru imaginea de familie unită pe care o promovează public, iar vizita s-a transformat într-o escapadă romantică.
Cei doi au profitat de eveniment pentru a petrece timp împreună, fără agitația cotidiană și fără programul încărcat de familie. Potrivit Click.ro, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au îmbinat „utilul cu plăcutul”, participând la gală, dar bucurându-se și de o seară în cuplu, la Brașov.
Momentul a fost și un prilej pentru cei doi să vorbească despre viața de familie, despre provocările pe care le au ca părinți și despre felul în care reușesc să treacă peste tensiunile mici din fiecare zi.
Tavi Clonda a spus că familia cere răbdare, timp și compromisuri, iar Gabriela Cristea a ținut să sublinieze că imaginea perfectă nu există nici în cazul lor. Vedeta a explicat că și ei obosesc, se mai contrazic și au momente dificile, dar important este să nu transforme fiecare neînțelegere într-o dramă.
„Nu există familie perfectă! Nu vreau să înțeleagă cineva chestia asta, că noi am fost perfecți… Și noi mai obosim, ne mai înțepăm din când în când, avem și noi momente când spunem că nu mai putem…Nu e ușor să te concentrezi în fiecare zi, să și muncești, să mai ai și doi copii acasă care vor întotdeauna câte ceva…Dacă cineva își închipuie că la noi e tot timpul fericire maximă, nu e chiar așa.
Important e că și după ce ne ciondănim și după ce ne certăm, tragem aer în piept, numărăm până la zece, el e mai înțelept decât mine, și reușim…Certurile nu pornesc de la lucruri majore, ci de la lucrurile mici pe care le trăim în fiecare zi. Nu trebuie să le luăm chiar în tragic pe toate iar noi am învățat încet-încet acest lucru”, a spus Gabriela Cristea
