Oracle România a început o nouă rundă de concedieri colective, care ar urma să afecteze 526 de posturi. Măsura atinge și Brașovul, unde compania are filială. Informațiile nu au fost confirmate oficial de companie, ci provin dintr-o notă internă atribuită Oracle și publicată pe platforme dedicate pieței muncii.
Potrivit documentului citat, procedura de concediere colectivă vizează mai multe entități locale ale grupului: Oracle România SRL, Oracle Global Services România SRL, Oracle Sovereign Cloud România SRL și Oracle Sovereign Cloud Tech România SRL. Compania ar fi transmis angajaților că a analizat structura echipelor și posturile existente, pentru a identifica pozițiile care urmează să fie eliminate, scrie bzb.ro
Angajații afectați ar urma să intre în perioada legală de preaviz, urmată de două luni de „garden leave”, adică o perioadă în care nu mai lucrează, dar continuă să primească salariul integral. În plus, pachetele compensatorii ar porni de la trei salarii pentru angajații cu vechime de până la 3 ani și 6 luni, iar pentru fiecare an suplimentar de vechime s-ar adăuga încă un salariu compensatoriu. În funcție de vechime, compensațiile ar putea ajunge la 12 salarii.
Restructurarea vine după un an dificil pentru subsidiara principală Oracle România. În 2025, compania a raportat afaceri aproape stagnante, de 963,96 milioane de lei, dar a trecut de la profit net de 8,62 milioane de lei în 2024 la pierdere de 9,65 milioane de lei. Numărul mediu de angajați a scăzut la 1.902, față de 2.091 în anul anterior, departe de vârful din 2018, când Oracle România avea 4.463 de angajați.
La nivel global, Oracle a redus puternic numărul de angajați în ultimul an, în contextul reorganizării afacerii și al investițiilor masive în zona de inteligență artificială și infrastructură cloud. Potrivit celui mai recent raport anual citat de Știrile ProTV, compania avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă 2026, față de 162.000 cu un an înainte.
Pentru Brașov, vestea este importantă mai ales prin prisma pieței locale de IT și servicii, unde companiile mari au fost ani la rând printre angajatorii stabili și bine plătiți. Deocamdată, nu este clar câți salriați din filiala brașoveană sunt afectați, dar includerea Brașovului în rețeaua locală Oracle face ca valul de concedieri să nu fie doar o știre de București, ci și una cu impact posibil asupra specialiștilor din oraș.
