Last Updated on mai 11, 2026Primarul Brașovului, George Scripcaru, a intrat într-o dispută publică după ce în spațiul online au apărut acuzații potrivit cărora ar fi purtat o haină de lux, evaluată la peste 8.000 de dolari. Subiectul, pornit din zona adversarilor politici, a ajuns rapid motiv de ironii și replici pe rețelele sociale.
Într-o postare publicată pe Facebook, Scripcaru a respins acuzațiile și a susținut că povestea este o nouă încercare a adversarilor politici de a construi un atac de imagine. Edilul a afirmat că haina despre care s-a spus că ar costa peste 8.000 de dolari nu are legătură cu modelul de lux vehiculat online, scrie Biz Brașov.
Primarul spune că și-a cumpărat haina în urmă cu mai bine de trei ani, din Parndorf, cu aproximativ 300 de euro. El a explicat că o poartă pentru că este din lână, ține de cald și poate fi folosită atât la birou, cât și pe teren. Scripcaru a transmis că haina sa poate semăna, la prima vedere, cu una scumpă, dar că nu este modelul indicat de cei care l-au criticat.
George Scripcaru: „Haina mea e frumoasă, dar nu are nicio legătură cu cea din poze.
Mie îmi place pentru că e de lână și îmi ține cald, dar și pentru că o pot folosi atât la birou, în conjuncturi semi-oficiale, cât și pe teren. Am cumpărat-o de la Parndorf, în urmă cu peste 3 ani, și cred că am plătit pe ea vreo 300 de euro. O port foarte des, deci cred că și-a meritat banii”
Replica edilului a venit și cu o ironie directă. Scripcaru a spus că, dacă cineva chiar crede că poartă o haină de 8.000 de dolari, este dispus să i-o vândă cu 5% din prețul vehiculat, adică 400 de dolari, plus un „like & share” la postare.
Pentru a-și susține punctul de vedere, primarul a spus că a apelat inclusiv la inteligența artificială, care ar fi identificat diferențe vizibile între haina purtată de el și modelul de lux atribuit brandului Brunello Cucinelli. Scripcaru a încheiat atacând tema politică a momentului, spunând că astfel de subiecte apar atunci când adversarii „rămân fără proiecte și fără rezultat”.
