Last Updated on martie 23, 2026Poliția Brașov a desfășurat vineri o acțiune cu efective mărite în zona Școlii Gimnaziale nr. 11 din municipiu, într-o intervenție care a vizat atât siguranța elevilor, cât și controale la comercianții din apropierea unității de învățământ. Operațiunea a avut loc pe 20 martie și a avut ca obiectiv principal prevenirea faptelor antisociale în perimetrul școlii.
La activități au participat polițiști de la Secția 5 Poliție, Biroul Rutier și Serviciul Criminalistic, care au acționat în mai multe intervale orare, în special la orele de intrare și ieșire ale elevilor de la cursuri. Prezența forțelor de ordine a fost una vizibilă în zonă, tocmai pentru a descuraja incidentele și pentru a crește sentimentul de siguranță în rândul copiilor și părinților, scrie brașov.net.
Pe lângă supravegherea din teren, polițiștii au purtat discuții cu elevii și părinții despre comportamentul responsabil, evitarea situațiilor de risc și pericolele din mediul online. În paralel, au avut loc și întâlniri cu reprezentanții școlii, pentru consolidarea colaborării dintre instituții și stabilirea unor direcții comune de prevenție.
Acțiunea a inclus și controale la operatorii economici din zona școlii. Verificările au urmărit respectarea legislației care interzice vânzarea băuturilor alcoolice și a produselor din tutun către minori. În același timp, pe linie rutieră, polițiștii au fost prezenți în zona trecerilor de pietoni, pentru a preveni accidentele și pentru a asigura traversarea în siguranță a elevilor.
„Poliția Brașov va continua să desfășoare astfel de acțiuni, în vederea creșterii gradului de siguranță în rândul elevilor și a prevenirii faptelor antisociale și le recomandă participanților la trafic să adopte un comportament responsabil, în special în zonele unităților de învățământ”, au transmis polițiștii.
