Aeroportul Braşov: Un nou operator de curse charter pentru sezonul estival 2026. Destinațiile propuse

Last Updated on februarie 26, 2026Un nou operator de curse charter și-a anunțat prezența pe Aeroportul Braşov, pentru sezonul estival 2026, zboruri către Antalya (Turcia), Monastir (Tunisia) și Heraklion (Grecia – Creta). Compania precizează că zborurile vor rula în intervalul 4 aprilie – 31 octombrie 2026.

Aeroportul Braşov: Un nou operator de curse charter pentru sezonul estival 2026. Destinațiile propuse 1

Compania Join Up! România a anunţat zborurile charter pentru sezonul estival 2026, pe 26 de noi rute, cu plecări din 14 oraşe din România. În graficul companiei se regăseşte şi Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, cu zboruri către Antalya (Turcia), Monastir (Tunisia) şi Heraklion (Grecia – Insula Creta).

„În premieră, în acest sezon, din Antalya vom oferi excursii către Cappadocia, oferindu-le astfel turiştilor posibilitatea să viziteze într-o singură vacanţă mai multe regiuni iubite şi foarte căutate de pasionaţii de experienţe deosebite. În perioada aceasta, vacanţele de vară au printre cele mai bune preţuri din an, datorită reducerilor specifice campaniei de Early Booking, pentru cei care optează pentru o rezervare din timp”, a declarat Iulian Beiu, directorul Join UP! România.
Zborurile acestui operator vor începe în 4 aprilie şi durează până pe 31 octombrie, scrie bzb.ro.

„Mandatul Micu” la Aeroportul Braşov: Azi, în plenul CJ, noul director îşi prezintă planul de afaceri: program non stop din 2027, dividende pentru Judeţ din 2028, 1 milion de pasageri din 2029
Noua conducere a Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav şi-a impus o ţintă de creştere de 200.000 de pasageri anual. Astfel, dacă planul este dus la îndeplinire, Aeroportul ar ajunge să depăşească un trafic de un milion de pasageri anual abia în 2029, se arată într-o propunere de plan de afaceri propusă aprobării Consiliului Judeţean în şedinţa de azi, 26 februarie.

„Aeroportul Braşov-Ghimbav este clasificat ca întreprindere publică orientată comercial, urmărind să îşi acopere costurile operaţionale din venituri proprii şi să creeze valoare economică pe termen lung. Deşi se află în proprietatea publică a judeţului Braşov (Consiliul Judeţean Braşov fiind autoritatea tutelară) şi are o componentă de serviciu public (asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană, siguranţă şi securitate aeronautică, conform cerinţelor legale), scopul regiei este de a funcţiona eficient pe principii comerciale.

În acest sens, veniturile aeroportuare provin din tarifele percepute companiilor aeriene (taxe de aterizare, decolare, iluminat, securitate, servicii pasageri etc.), din activităţi economice non-aeronautice (chiriile pentru spaţii comerciale, parcare auto, publicitate, handling etc.), precum şi din eventuale finanţări complementare (subvenţii de exploatare pentru acoperirea obligaţiilor de serviciu public, conform legislaţiei europene privind ajutorul de stat în sectorul aeroportuar)”, se arată în planul supus analizei şi aprobării aleşilor judeţeni, conform bzb.ro.

Previous Story

Cum arată reforma administrației adoptată Bolojan: 45.000 de posturi dispar, 20.000 de concedieri și sporuri eliminate

Next Story

Brașov. Un magazin uriaș Kaufland este aproape de deschidere. Un supermarket Mega Image, de peste 800 mp, va fi amenajat în Sânpetru