Coșmarul traficului Brașov–Sânpetru, aproape de final: un drum nou promite salvarea navetiștilor

Last Updated on august 22, 2025 Coșmarul traficului Brașov–Sânpetru, aproape de final: un drum nou promite salvarea navetiștilor 1

Brașovenii care fac zilnic naveta între Brașov și Sânpetru vor avea, în viitor, o rută mai rapidă. Municipalitatea braşoveană vrea să unească strada Vasile Goldiş din Braşov cu Aleea cu Plopi din Sânpetru

După strada Narciselor, Braşovul ar putea fi legat de comuna Sânpetru printr-o nouă stradă. Proiectul este acum în etapa elaborării Studiului de fezabilitate, pentru realizarea căruia Primăria Braşov va plăti suma de 265.000 lei (fără TVA) firmei braşovene AcadROAD SRL.

Noul drum gândit de Primăria Braşov ar urma să pornească din strada Vasile Goldiş din Braşov, va subtraversa Ocolitoarea Braşovului (pe un drum ce duce în Stupini), după care va trece peste pârâul Timişul Sec pe un pod nou construit. Într-un final, se va uni cu Aleea cu Plopi din Sânpetru. Noua stradă va aproape 2 kilometri şi câte o bandă pe sens.

Context:
Detalii despre infrastructură:
Strada Vasile Goldiş este situată în zona de est a Brașovului, în cartierul Stupini, o zonă în dezvoltare cu acces la Ocolitoarea Brașovului (parte a drumului național DN1).
Aleea cu Plopi din Sânpetru este o arteră importantă în comuna vecină, care facilitează accesul spre zonele rezidențiale și drumurile locale.
Ocolitoarea Brașovului (Centura Brașov) este un drum important care înconjoară orașul, reducând traficul din centru. Subtraversarea acesteia necesită construcția unui pasaj sau tunel, ceea ce implică o complexitate tehnică suplimentară.
Pârâul Timișul Sec este un curs de apă care separă Brașovul de Sânpetru. Construirea unui pod nou peste acest pârâu este esențială pentru realizarea drumului.

Impact și beneficii:
Reducerea timpului de navetă: Drumul de aproape 2 km, cu o bandă pe sens, va oferi o alternativă mai rapidă față de ruta actuală prin strada Narciselor, care este adesea aglomerată.
Dezvoltarea zonei: Proiectul ar putea stimula dezvoltarea rezidențială și economică în Sânpetru și Stupini, facilitând accesul la Brașov.
Decongestionarea traficului: Prin crearea unei noi rute, se reduce presiunea pe drumurile existente, îmbunătățind fluxul de trafic în zonă.

A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al noului pasaj din zona Tractorul
În altă ordine de idei, Primarul George Scripcaru a anunțat semnarea studiului de fezabilitate pentru un pasaj rutier care va face această conexiune. Pasajul rutier va traversa linia de cale ferată București – Brașov – Sighișoara și va fi situat în spatele zonelor comerciale de materiale de construcții (Dedeman, Black Sea etc). Acesta va face legătura între bulevardul Griviței și strada I.C. Brătianu.

„Pasajul reprezintă un obiectiv foarte important atât pentru mine cât și pentru locuitorii din Brașov. Este un proiect care trebuia realizat de mai mulți ani dar care, din păcate, a fost amânat din cauza neseriozității unor factori implicați. În prezent, ne aflăm în etapa studiului de fezabilitate, urmând ca specialiștii să stabilească cele mai bune soluții tehnice pentru începerea efectivă a lucrărilor.

Necesitatea realizării acestui pasaj este evidentă: vorbim despre un cartier de dimensiunile unui oraș, care are nevoie de o alternativă reală de acces, în afara celei existente în momentul de față. Acest proiect va contribui direct la creșterea gradului de accesibilitate către și dinspre zona Tractorul și va avea un rol esențial în fluidizarea traficului. Este responsabilitatea noastră să facem lucrurile corect și să răspundem astfel nevoilor comunității”, a menționat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Previous Story

Brașov. Începe sau nu şcoala în 8 septembrie? Când se hotărăsc sindicaliștii

Next Story

ANAF ia în vizor și nunţile din Brașov. Vrea să vadă meniul, candy bar-ul şi cât costă fotograful şi formaţia