(Video) Ranch în flăcări, lux în ruine la Râșnov, Brașov. De ce ISU n-a reușit să oprească dezastrul. Ce mari nereguli avea

Last Updated on august 5, 2025 (Video) Ranch în flăcări, lux în ruine la Râșnov, Brașov. De ce ISU n-a reușit să oprească dezastrul. Ce mari nereguli avea 1

O faimoasă pensiune de lux din Râșnov, Brașov, a ars complet într-un incendiu devastator, dar autoritățile au confirmat că aceasta fusese deja sancționată de ISU pentru grave nereguli privind securitatea la incendiu. Lipsa autorizației și alte deficiențe majore au transformat locația într-o bombă cu ceas. Sancționată și lăsată să funcționeze fără probleme.

Vâlvătăile ar fi pornit de la grajdul cailor și s-au întins cu o viteză uluitoare către anexe și spațiile de cazare. Intervenția a fost dificilă, pentru că militarii au fost nevoiți să facă naveta după apă.

Până la sosirea pompierilor, vâlvătaia a ajuns la clădirea principală, construită mai sus, pe o terasă. Acolo se aflau restaurantul și camerele turiștilor.

Clienții au apucat să fugă și au rămas în stradă, de unde au privit scenele desprinse din iad.
Rând pe rând, 16 autospeciale de pompieri din județele Brașov, Prahova și Covasna au ajuns acolo.

n zonă, desi există hidranți, nu au putut sa furnizeze suficientă apă drept urmare pompierii au făcut zeci de drumuri ca să umple autospecialele care se goleau rapid.

Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, pentru Stirile Pro Tv: „De la aproximativ 3-4 kilometri colegii fac naveta, alimentează autospecialele, se întorc înapoi”.

De construcțiile aflate pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați s-a ales praful.

Martor: „Munca unor oameni de-o viață, și a părinților lor, se duce în câteva minute”.

Pompierii au rămas în curtea complexului până dimineață, ca să se asigure că focul nu va cuprinde și clădirile învecinate. Fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului. Potrivit unui angajat, flăcările au izbucnit dintr-o cameră destinată personalului, aflată deasupra grajdului. Înăuntru era un muncitor, care a reușit să se salveze.

Nagy Istvan, îngrijitorul cailor: „Când o fugit afară deja flacăra venea după el, focul din cameră o ieșit afară și de-acolo s-o extins repede, fracțiune de secundă”.

Conceput după modelul unui ranch american, complexul care a ars avea patru margarete. Avea 70 de locuri de cazare, un restaurant, un centru SPA și o sală de evenimente.

Firma a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste cinci milioane de lei și un profit mai mare de un milion de lei. Însă resortul nu obținuse autorizație de la pompieri.

Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov: „Anul trecut, locația despre care vorbim, locația cuprinsă de flăcări, a fost sancționată cu trei avertismente și o amendă în valoare de 50.000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu”.

Pentru sala de evenimente, care nu a fost distrusă de incendiu, firma a primit amenzi de peste 52.000 de lei. Unul dintre motivele invocate a fost lipsa iluminării căilor de evacuare, scrie mytex.ro.

Proprietarii au refuzat să formuleze un punct de vedere, dar mulțumesc, într-o postare pe rețelele sociale, pentru mesajele de susținere primite în aceste momente dificil.

Previous Story

(Video) Incendiu uriaș la un service auto! ISU Brașov anunță flăcări și un nor gros de fum

Next Story

(Video) Moarte în curbă! Șoferi morți după un accident înfiorător, pe DN 76. Bucăți de mașini împrăștiate pe zeci de metri, după o coliziune fatală