Last Updated on septembrie 2, 2014
Braşovenii vor plăti în medie, anul viitor, 10 – 15 lei în plus pe lună pentru încălzire
Consiliul Local a luat decizia de a majora costul unei gigacalorii furnizate de compania Tetkron, cea care asigură livrarea agentului termic în municipiul Braşov, de la 200 la 210 lei. Noul tarif se va aplica de la 1 ianuarie 2015.
Motivul majorării preţului gigacaloriei este creşterea preţurilor la gazele naturale ca efect al obligaţiilor asumate de către guvern. „În perioada octombrie 2014-octombrie 2018 aceste tarife vor înregistra creşteri de la 54,6 lei/Mwh la 119 lei/Mwh, adică o creştere cu 118%. Aceasta propunere de tarif, este rezultatul simulărilor facute prin aplicarea variantelor (minim, mediu şi maxim) în directă corelare cu costul Gcal produsă în centralele de apartament. Conform calculelor efectuate acest cost mediu se situează în primul semestrul al anului 2015 la valoarea de 210 lei cu TVA”, se arată în expunerea de motive ce a stat la baza aprobării HCL.
În primă fază, se mai arată în documentul citat, „se va reduce şi discountul de la 14,36% la 10%”, fără a se preciza de la ce dată va fi aplicată această măsură. (sursa: bzb.ro)
Reduceri pentru bunii platnici
În prezent, preţul gigacaloriei facturată populaţiei din municipiul Braşov este de 200 lei. La această sumă a fost aplicat iniţial un discount de 14,36% pentru plata de către populaţie la scadenţă a facturilor de energie termică, rezultând un preţ suportat de populaţie pentru o Gcal de 171,28 lei. În urma creşterii tarifului la gaze naturale, în primul semestru al anului 2015, costul mediu al unei gigacalorii la o centrală termică de apartament se va ridica la suma de 210 lei.
Ca urmare a scăderii procentului de discount de la 14,36% la 10%, preţul suportat de populaţie pentru o Gcal va de 189 lei, fiind deci un preţ competitiv raportat la preţul Gcal al unei centrale termice de apartament”, se mai arată în document.
Potrivit directorului Tetkron SRL Braşov, Adrian Dinulescu, în medie, de anul viitor, o familie va plăti mai mult cu 10-15 lei/lună pentru încălzire.