Cetăţuia Braşovului, scanată 3D pentru lucrări de reparații. Ce s-a descoperit la Cetățuie, după 3 ani nefolosită și închisă

Last Updated on iunie 17, 2025 Cetăţuia Braşovului, scanată 3D pentru lucrări de reparații. Ce s-a descoperit la Cetățuie, după 3 ani nefolosită și închisă 1

Primarul George Scripcaru şi arhitectul care asigură municipalităţii asistenţa tehnică, Alexandra Stoica, au verificat, vineri, 13 iunie, starea Cetăţuii de pe Dealul Straja, în vederea demarării lucrărilor de igienizare şi reparaţii minimale, astfel încât acest monument istoric să poată fi deschis vizitării publicului.

Săptămâna aceasta începe o scanare 3D pentru identificarea suprafeţelor care vor intra în prima etapă de reparaţii. În paralel se lucrează la pregătirea documentaţiei necesare achiziţiei proiectului de restaurare, scrie bzb.ro.

Din păcate, de 3 ani de zile este nefolosit şi s-a închis. E ca şi o casă, dacă nu locuieşti, chiar dacă e în stare bună, se degradează. Sunt chestiuni de specialitate pe care trebuie să le gestionăm cu ajutorul specialiştilor. Trebuie să ne consultăm şi să facem ceea ce trebuie, în aşa fel încât acest obiectiv să nu se degradeze şi mai mult.

Să îl punem în siguranţă, să facem acele reparaţii esenţiale, care sunt obligatorii. După aceea, să gândim un proiect de perspectivă în următoarele etape. În faza aceasta cred că trebuie să facem lucrul ăsta şi asta îmi propun să ne apucăm de treabă cât de repede posibil.

Pe lângă buruienile care au crescut aici sunt multe elemente care au ruginit, sunt tencuieli căzute sau infiltraţii, trebuie lucrat la infrastructura de acoperiş. Toate aceste lucruri sunt necesare şi vor fi făcute”, a declarat primarul George Scripcaru, citat de Radio Romania Brașov.

Conform arhitectului Alexandra Stoica, atestat de Ministerul Culturii, care asigură asistenţa tehnică pentru Primăria Braşov pe perioada lucrărilor, readucerea acestui monument istoric cât mai aproape de forma iniţială presupune un proces complex şi de durată, pentru că pe lângă degradarea din ultimii ani,

se adaugă şi intervenţiile care s-au făcut la deschiderea restaurantului sau ulterioare, cum ar fi tencuielile cu beton, transformarea unor spaţii valoroase din punct de vedere istoric în spaţii tehnice sau de depozitare, recompartimentări sau închideri de goluri.

În această situaţie, soluţia cea mai bună este etapizarea lucrărilor, astfel încât redeschiderea cetăţii pentru vizitare să se poată face după o serie de reparaţii şi igienizări, nu după finalizarea lucrărilor de restaurare, care vor dura foarte mult.

Previous Story

Surse: Nicușor Dan îl va nominaliza pe Ilie Bolojan. Condiția decisivă impusă de PSD

Next Story

(Video) O fetiță de doi ani a murit după ce a căzut de la etajul 11 în timp ce se juca alături de bunicul ei