Municipalitatea vrea să descurajeze obiceiul de a veni cu mașina în centru, printr-un tarif mai mare pentru parcare. În acest fel nu ar mai fi blocaje pe străzile din centrul istoric și Șchei, scrie Radio Romania Brașov.
Decizia va fi luată, însă, după încheierea discuțiilor cu specialiștii, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea: „Este un model deja implementat cu succes în foarte multe țări și chiar în orașe din România.
Este la nivelul municipalității o discuție cu privire la valoarea tarifului pe care cei care își parchează mașina în zona centrului istoric ar trebui să o plătească. Acest tarif ajungând în aceste propunere ale specialiștilor până la 10 lei pe oră pe fiecare loc de parcare”.
În cazul în care această măsură va fi implementată, se estimează că va avea ca efect scăderea semnificativă a blocajelor de trafic și a congestiei în zona centrului istoric, contribuind la un mediu urban mai plăcut și mai funcțional pentru locuitori și turiști deopotrivă, conform brasov.net.
10 lei pe oră ar putea plăti cei care-și lasă mașina pe un loc de parcare public în centrul istoric al orașului. În prezent, în zona istorică, tariful este de 3 lei/oră.
Licitațiile pentru atribuirea locurilor de parcare rezidențiale libere ar putea fi reluate
Însă după ce vor fi colorate în albastru locurile de parcare de reședință și după ce va fi finalizat regulamentul specific. Documentul încă este în lucru, iar colorarea locurilor de parcare abia a început.
„Am început remarcarea locurilor de parcare rezidențiale, astfel încât în momentul în care le vom scoate în procedura de atribuire fiecare cetățean să știe exact care este locul pe teren.
Sperăm că această procedură să demareze cât mai repede. În paralel, am finalizat aproape în totalitate, un proiect de regulament prin care încercăm să optimizăm gestionarea locurilor de parcare rezidențiale, astfel încât, pe de o parte, brașovenii să aibă locul de parcare protejat, dar, pe de altă parte, acesta să poată fi utilizat la maximum de toată lumea și să nu mai avem situații în care vedem o parcare plină de acele sisteme opritoare ruginite, care dau un aspect neplăcut orașului nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.