O adolescentă a fost filmată în timp ce mergea împleticit și se prăbușea pe gazon, în plină zi. Fata, care părea confuză și nu reușea să se ridice, era însoțită de alte trei adolescente, însă două dintre acestea s-au îndepărtat, iar cea de-a treia a rămas lângă ea doar pentru scurt timp. Niciuna nu ar fi sunat la 112.
Clipul a devenit viral și a strâns milioane de vizualizări, declanșând discuții despre lipsa de reacție a celor din jur, consumul de alcool sau substanțe în rândul adolescenților și obligația de a cere ajutor pentru o persoană aflată în pericol.
Adolescenta care din imagini nu pare că are mai mult de 13 sau 14 ani este însoţită de alte trei fete cam de aceeaşi vârstă şi se plimbă prin Floreşti, lângă Cluj-Napoca. La un moment dat, fata care merge împleticit, nu se mai poate ţine pe picioare şi se prăbuşeşte. Se chinuie preţ de câteva clipe să se ridice, dar fără succes, spre exasperarea amicelor alături de care îşi petrecea timpul. În timp ce două dintre ele se depărtează, doar rămâne preţ de câteva clipe alături de copilă. O locatară a încercat să dea o mână de ajutor, scrie Observator.
Spunea cu voce rugătoare: „Vă rog, așteptați-mă! Vă rog, ajutați-mă!” (…) Am întrebat-o și dacă a consumat ceva. S-a speriat, mi-a spus că vrea să ajungă la apartamentul unei prietene, însă comportamentul ei era confuz. (…) Este încă un semnal de alarmă cu privire la o problemă care ia amploare și pe care prea mulți aleg să o ignore: consumul de droguri în rândul tinerilor.
Poate nu e cunoscut de toată lumea, dar lipsa de empatie și neacordarea de ajutor unei persoane aflate în pericol sunt pedepsite de Codul penal. Se poate interveni direct sau se anunță autoritățile; altfel, sancțiunea este închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.
Specialiştii spun că din dorinţa de a se integra, adolescenţi ajung să consume droguri sau alcool la vârste din ce în ce mai mici. În România, vârsta de la care copiii incep să consume substanţe interzise a scăzut de la 13 ani, la 9 ani.
„Asta e cumva o compenţă strictă a unui grup, de anturaj. Dacă faci acel comportament cumva eşti al nostru. Asta e o gândire destul de periculoasă la aceasta vârstă dacă nu este estompată şi nu este explicată de către părinţi. Probabil există şi o lacună de educaţie în ceea ce priveşte pericolul şi ce înseamnă limita dintre a ajuta sau a agresa pe cineva.„, explică Lenke Iuhos, psiholog.
(Video de la min 34:40)
