Un urs a pătruns în opt case în decurs de aproximativ două săptămâni. Șapte dintre case erau nelocuite, însă cel mai recent incident s-a produs în noaptea de joi spre vineri într-o locuință în care se afla o femeie în vârstă. Animalul a răscolit încăperile și a căutat hrană inclusiv în frigider.
Femeia din satul Pleși, Buzău, se afla într-o altă parte a casei și a descoperit pagubele dimineața. Primarul comunei Bisoca, Florin Stemate, a declarat că ursul a provocat distrugeri importante și că, după ce a intrat în unele dintre clădiri, nu a mai găsit rapid ieșirea. Incidentele s-au produs într-o zonă montană, cu gospodării răsfirate, scrie Observator.
„În ultimele două săptămâni, ursul a devastat 8 case, 7 case au fost nelocuite, dar azi-noapte a intrat într-o casă unde locuia o bătrână. Femeia a dormit în bucătărie, iar ursul a intrat în casă. Când s-a dus dimineaţă, a găsit casa devastată. A căutat inclusiv la frigider, a intrat în case, nu a mai nimerit pe unde să iasă şi a făcut prăpăd. Suntem acolo cu doctor veterinar, cu jandarmi, cu vânători, ursul nu mai este pe aici. S-a întâmplat în satul Pleşi, o zonă de munte cu case răsfirate”, a declarat pentru AGERPRES, primarul comunei Bisoca, Florin Stemate.
Localnicii spun că se tem să mai circule prin zonă și să își ducă animalele la pășunat. Oamenii cer autorităților să intervină, avertizând că ursul nu mai evită locuințele și că situația a devenit un pericol direct pentru comunitate.
„S-au luat de demolat case nelocuibile. Avem să trăim peste ceva timp numai prin poduri. Viaţa noastră este în pericol, nu ne mai putem deplasa cu animale la păşunat să le strângem hrană pentru iarnă, nici pomeneală. Autorităţile să ia măsuri, noi nu avem nici o siguranţă, am ajuns la capătul puterilor oamenii buni„, a scris pe Facebook, localnica Finuţa Bontea, conform stirileprotv.ro
La Pleși au fost trimise echipe formate din jandarmi, vânători și un medic veterinar, însă ursul nu se mai afla în zonă la sosirea acestora. Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău a confirmat intervenția, iar autoritățile locale continuă monitorizarea pentru identificarea animalului și stabilirea măsurilor care pot fi luate.
Cazul din Buzău seamănă tot mai mult cu situația din Brașov, unde urșii au început să apară frecvent în cartiere, cimitire, parcări și zone turistice. Numai în luna mai, în municipiul Brașov au fost înregistrate peste 120 de apeluri la 112 privind prezența animalelor, iar în Șchei un urs a intrat în gospodării și a provocat stricăciuni în Cimitirul Sfânta Treime. Echipele trimise pentru recoltarea acestuia nu au reușit să îl găsească, animalul retrăgându-se în vegetația deasă din apropierea caselor.
Atât la Brașov, cât și în comuna Bisoca, problema nu mai este doar prezența urșilor la marginea pădurii, ci comportamentul exemplarelor care nu se mai tem de oameni și intră direct în gospodării sau locuințe pentru a căuta hrană. Autoritățile avertizează că asemenea animale devin un pericol real pentru populație, iar intervențiile sunt dificile în zonele locuite, unde folosirea armelor sau a tranchilizantelor poate pune în pericol localnicii.
