Brașov. Fără mașini pe Tâmpa! Restaurantul lui Copos nu se poate aproviziona cu mașina şi va transporta gunoaiele cu telecabina – decizia Direcţiei Judeţene de Mediu

Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa a primit autorizația de mediu, însă funcționarea unității va fi supusă unor restricții clare privind aprovizionarea, transportul personalului, evacuarea deșeurilor, iluminatul și zgomotul. Documentul a fost emis joi, 11 iunie, de Direcția Județeană de Mediu Brașov

Brașov. Fără mașini pe Tâmpa! Restaurantul lui Copos nu se poate aproviziona cu mașina şi va transporta gunoaiele cu telecabina - decizia Direcţiei Judeţene de Mediu 1

Aprovizionarea restaurantului și coborârea deșeurilor vor trebui făcute exclusiv cu telecabina, în afara programului destinat publicului, astfel încât turiștii și clienții să nu fie deranjați. Această condiție înseamnă că operatorul nu va putea folosi pentru aprovizionare drumul de exploatare care pornește din Valea Cetății. Deșeurile vor fi evacuate zilnic sau o dată la două-trei zile, în funcție de activitatea restaurantului, scrie Bzb.ro.

Autorizația interzice și transportarea angajaților și a personalului administrativ cu vehicule motorizate prin aria naturală protejată. Deșeurile trebuie colectate selectiv, iar resturile menajere și alimentare vor fi păstrate în recipiente închise ermetic, într-un spațiu securizat și inaccesibil animalelor sălbatice. Containerul special va fi amplasat la demisolul clădirii și va fi închis cu lacăt.

„Deşeurile menajere şi resturile alimentare sunt colectate în containere închise ermetic, amplasate într-un spaţiu securizat, inaccesibile faunei sălbatice, într-o încăpere tip container, închisă complet, cu lacăt, pe structură metalică, la demisolul clădirii, într-o zonă acoperită”

Măsurile sunt importante și în contextul apariției urșilor în apropierea restaurantului. Potrivit sursei, deșeurile și ambalajele au fost păstrate pentru o perioadă într-un spațiu deschis, iar un urs a ajuns în zona Panoramicului. După incident, tomberoanele și ambalajele depozitate în exterior au fost îndepărtate.

Operatorul trebuie să limiteze și iluminatul artificial, astfel încât acesta să nu afecteze fauna nocturnă. Folosirea echipamentelor audio în exterior și a produselor care generează zgomot este interzisă. Restaurantul, redeschis în octombrie 2025, a funcționat până la emiterea documentului fără autorizație de mediu și a fost sancționat anterior de Garda de Mediu Brașov, potrivit sursei citate.

SCUT pentru spații verzi: „✅ Fără mașini pe Tâmpa. 🥹
Direcția Județeană de Mediu Brașov a emis astăzi autorizația de mediu pentru restaurantul Panoramic.
Acum scrie negru pe alb, fără echivoc:
1️⃣ Se interzice transportul personalului lucrativ și administrativ al restaurantului, cu vehicule motorizate în aria naturală protejată Muntele Tâmpa;

2️⃣ Aprovizionarea restaurantului, cât și transportul deșeurilor se va realiza exclusiv prin intermediul telecabinei, în afara intervalelor orare de funcționare pentru a elimina orice disconfort al turiștilor/clienților.
În urma documentației revizuite de ANMAP și a observațiilor trimise în cadrul procesului de contestație, avem în sfârșit confirmarea oficială că accesul auto în aria protejată rămâne interzis.
A fost un proces lung care a implicat monitorizare constantă, documentare temeinică, contestații argumentate și mii de semnături din partea celor pentru care Tâmpa e acasă.

🙌 Suntem convinși că, după aceste trei luni, comunitatea noastră este mai puternică și mai motivată să protejeze patrimoniul natural al orașului, oricând va fi nevoie”

Previous Story

Vânătoare de urs pe străzile din Brașov.  Ursul a scăpat după ce s-a ascuns în vegetație