Primăria Brașov anunță că dezvoltatorul unui bloc de pe strada 13 Decembrie, în apropierea mall-ului Coresi, este obligat să demoleze etajul construit în plus față de autorizația emisă. Imobilul fusese aprobat cu opt niveluri, însă investitorul a ridicat nouă, adăugând un etaj retras fără autorizație.
„Dezvoltatorul respectiv nu a respectat prevederile autorizației de construire și a ridicat un etaj în plus. Instanța ne-a dat dreptate astfel încât el are acum obligația să demoleze acel etaj. A solicitat un certificat de urbanism în acest sens. Urmează să facă documentația necesară pentru a pune în practică decizia instanței”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, citat de Radio Romania Brașov.
Neregula fusese descoperită în urmă cu câțiva ani de Departamentul Disciplina în Construcții al Poliției Locale Brașov. Ulterior, instituția a deschis o acțiune în instanță pentru desființarea lucrărilor realizate ilegal și readucerea clădirii la regimul de înălțime aprobat. Dezvoltatorul a încercat să obțină recunoașterea etajului suplimentar, însă cererea i-a fost respinsă, scrie bzb.ro.
Până la demolarea nivelului construit ilegal și intrarea clădirii în legalitate, Primăria nu poate elibera certificatul de edificare, iar blocul nu poate fi intabulat. Investitorul a cerut municipalității și informații despre condițiile în care ar putea supraetaja ulterior clădirea în mod legal, însă această procedură este separată și poate fi aplicată numai dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de legislația în construcții.
Primăria Brașov susține că același dezvoltator ar fi încălcat regimul de înălțime și în cazul unui alt bloc din Tractorul. Primarul George Scripcaru anunțase anterior că nici pentru acel imobil nu vor fi eliberate certificatele de edificare și că au fost depuse noi plângeri penale.
