Brașov Gelato Fest revine cu cea de-a doua ediție, în perioada 19–21 iunie 2026. Timp de trei zile, brașovenii și turiștii vor putea încerca peste 101 sortimente de înghețată inspirate din tradițiile Italiei, Libanului și Thailandei.
Casa del Gelato va aduce la festival peste 50 de gusturi de gelato artizanal, preparate cu ingrediente atent selecționate și după rețete inspirate din tradiția italiană. Organizatorii anunță și sortimente create special pentru această ediție organizată în grădina urbană Casa del Gelato, Str.Mihai Viteazul nr.1, colț cu str.Sitei în spatele Aulei Universității Brașov.
Deserturile libaneze vor fi prezentate de afacerea de familie Delicii Libaneze din București. Vizitatorii vor putea descoperi înghețată realizată după rețete transmise din generație în generație, cu texturi și arome specifice bucătăriei din Liban.
Thaicecream va completa oferta festivalului cu înghețată thailandeză preparată în fața publicului. Fiecare porție va fi realizată pe o suprafață rece și transformată în rulouri, procesul de preparare devenind parte din spectacol.
Evenimentul va include muzică, activări și surprize, într-o grădină urbană cu o suprafață de aproape 1.000 de metri pătrați. Brașov Gelato Fest va avea loc la Casa del Gelato, pe strada Mihai Viteazul nr. 1, la colț cu strada Sitei, în spatele Aulei Universității Transilvania.
„Trei culturi. Trei povești. Trei afaceri construite din pasiune.
ITALIA:
Casa del Gelato și Gelatierul Anului 2026 aduc la festival peste 50 de gusturi de gelato artizanal, create cu ingrediente atent selecționate, respect pentru tradiția italiană și pasiunea pentru lucrurile făcute așa cum trebuie, nu cum este mai ușor
LIBAN:
Din inima Bucureștiului vine Delicii Libaneze, o afacere de familie care păstrează și duce mai departe tradiția deserturilor libaneze autentice.
La Brașov Gelato Fest vei putea descoperi adevărata înghețată libaneză, preparată după rețete transmise din generație în generație, cu texturi surprinzătoare și arome care spun povestea unei culturi în care ospitalitatea este o artă.
THAILANDA:
Thaicecream aduce la Brașov spectacolul înghețatei thailandeze preparate live.
Fiecare porție este creată chiar în fața ta, iar procesul de rulare transformă fiecare desert într-un show pe care vei vrea să-l filmezi înainte să-l guști.
Peste 101 gusturi de înghețată
✨Ingrediente și arome din întreaga lume
✨Muzică bună și atmosferă relaxată
✨O grădină urbană de aproape 1.000 mp
✨Cele mai instagramabile deserturi ale verii
✨ Gusturi create special pentru festival
✨Surprize și activări pe tot parcursul evenimentului
Brașov Gelato Fest nu este doar despre înghețată. Este despre oameni, familii, tradiții și povești care se întâlnesc într-un singur loc.Este despre descoperire.Despre bucuria de a încerca ceva nou.Despre amintirile pe care le creezi alături de cei dragi”, scrie Casa del Gelato pe Facebook

