Ocolitoarea mare a Brașovului stârnește nemulțumiri la Hălchiu. Petiție semnată de 600 de locuitori

Last Updated on mai 8, 2026Proiectul „Ocolitoarei mari a Brașovului” începe să stârnească nemulțumiri în Hălchiu, unde mai mulți localnici se tem că modernizarea drumurilor județene va aduce un trafic greu mai mare prin localitate. La Consiliul Județean Brașov a fost depusă o petiție semnată de 603 persoane, prin care cetățenii cer măsuri clare pentru limitarea camioanelor și protejarea zonelor locuite.

Ocolitoarea mare a Brașovului stârnește nemulțumiri la Hălchiu. Petiție semnată de 600 de locuitori 1

Proiectul pregătit de administrația județeană prevede modernizarea a cinci tronsoane de drumuri județene: DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A și DJ 112B. Lungimea totală a rețelei este de 53,129 kilometri, iar traseul traversează 11 localități: Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râșnov și Cristian, scrie bzb.ro.

Această rețea de drumuri ar urma să funcționeze ca o rută ocolitoare pentru municipiul Brașov, însă tocmai faptul că trece prin localități ridică probleme pentru o parte dintre locuitori. În Hălchiu, oamenii se tem că, odată cu modernizarea drumului, traficul de tranzit și mai ales vehiculele de mare tonaj vor crește, afectând siguranța, liniștea și calitatea vieții în sat.

Petiția a fost anunțată în timpul dezbaterii publice privind bugetul județului Brașov de consilierul local Mihai Cojocaru, de la USR Hălchiu. Acesta a cerut ca măsurile propuse de semnatari să fie incluse în bugetul Consiliului Județean Brașov pe anul 2026, înainte ca lucrările să avanseze și traficul greu să devină o problemă mai dificil de controlat.

Printre solicitările localnicilor se numără interzicerea traficului greu de tranzit prin Hălchiu. Oamenii cer ca permisele de liberă trecere pentru vehiculele de mare tonaj să fie acordate doar riveranilor și mașinilor care încarcă sau descarcă marfă în localitate, nu camioanelor care doar traversează zona.

Semnatarii petiției mai cer montarea unor treceri de pietoni cu semafoare inteligente, care să treacă pe roșu atunci când șoferii depășesc viteza legală. Este același tip de sistem folosit deja în municipiul Brașov, pe strada Lungă și pe Bulevardul Griviței, unde semaforul îi oprește automat pe conducătorii auto care circulă prea repede.

O altă solicitare importantă este realizarea unei variante ocolitoare pentru Hălchiu, astfel încât vehiculele grele să nu mai treacă prin centrul satului. Consilierul local a atras atenția că în unele zone casele se află la numai 1,2 – 1,5 metri de drum, iar simpla gestionare a permiselor de liberă trecere nu ar rezolva problema de fond.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a transmis că propunerile venite din partea localnicilor din Hălchiu vor fi analizate de administrația județeană. Proiectul „Ocolitoarei mari” are finanțare europeană și este considerat important pentru traficul din zona metropolitană, însă pentru comunitățile traversate miza este ca modernizarea drumurilor să nu transforme satele în coridoare pentru camioane.

Previous Story

Brașov. Începe Transylvanian Food Market: Produse locale, bunătăți de casă și artizani

Next Story

(Video) Au început lucrările la Cetățuia Brașovului. Primăria vrea să oprească degradarea monumentului istoric